Nu ratează niciun eveniment unde e rost de lume multă, autorități și camere de filmat. Inaugurează biserici, taie panglici inaugurale, ține discursuri greu de înțeles, în care pilda e deslușită numai dacă ai deja două facultăți sau ești în an terminat la Teologie.
Se numește Sebastian și e subordonatului direct al prea-dispărutului Daniel, la nivelul Slatinei și Romanațiului. În aceeași notă cu șeful său de la București, respectivul nu a avut nimic de zis pe seama tragediei de vineri seara din clubul #Colectiv din Capitală. Încă un semn al slăbiciunii ca politică națională a ceea ce se numește Biserica Ortodoxă Română. Iar când aceasta lipsește din viața publică și lipsa ei e aproape neobservată ne întrebăm: ce facem cu indivizi precum Sebastian, Daniel și alții? Ce ar fi o revoluție și în Biserica Ortodoxă? Alfel, ca un bun… ortodox, imaginile cu înaltul prelat – Ioan Robu, arhiepiscop romano-catolic, în care acesta vorbește de iertare, sunt pline de înțelepciune.
