Alegeri interne la PSD, exerciţiu pentru mai târziu
Oltenii au fost iar fruntaşi pe ramură. Au votat dintre ei, membrii de partid, pentru un nou preşedinte. În Slatina, secţie de votare amenajată la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, printre cărţi, caricaturi. La stânga, de cum te întâmpină bustul lui Minulescu, aglomeraţie specifică. În faţă, maşini parcate, semn al dinamicii votului. Atent la procesul de votare, deputatul de Slatina, Emil Moţ. Fără incidente, fără observatori, cu miză internă. Într-un fel, atmosferă ca la referendumul din 2012. Un singur candidat: Liviu Dragnea. Alegeri ca un exerciţiu, pentru anul electoral 2016, atunci când va fi altfel…
Duminică, 18 octombrie. O cumpănă. Unde merge Paul Stănescu?
După ce pe Dragnea l-au votat aproape de unanimitate, pesediştii au, în sfârşit, un rest de alegeri cu emoţii. Duminică, 18 octombrie, se alege preşedintele executiv al partidului şi echipa de vicepreşedinţi din jurul celui votat până la celula mamă. În acest context, pe fondul unei prevederi care ar urma să fie inclusă în noul statut, prin care persoana care îndeplineşte funcţia de preşedinte al unei organizaţii judeţene nu poate fi şi vicepreşedinte la nivel naţional, proaspătul ales preşedinte al Organizaţiei Olt a PSD, Paul Stănescu, se află într-o dificultate de… alegere. Rămâne preşedinte la judeţ: Oltul pesedist pierde orice urmă de contact cu centrul; merge vicepreşedinte lângă Dragnea: vor fi din nou alegeri la Organizaţia de la Olt. Alegeri care pot duce competiţia în alte zone decât cele de acum câteva săptămâni, când votarea lui Paul Stănescu a fost un act formal. O cumpănă! Şi ce cumpănă!
Oltenii sunt veseli. A fiert vinul. Rusia: renunţaţi la scut!
Un înalt oficial din cadrul ministerului rus de Externe, autorizat de către puterea de la Kremlin să vorbească, punctează sec: „Decizia de instalare a sistemelor de tip MK-41 riscă să devină o provocare gravă la adresa securităţii internaţionale. (…) Statele Unite şi România trebuie să înţeleagă amploarea reală a responsabilităţii acestui sistem şi să îşi dea seama că pot renunţa la acest plan, până nu este prea târziu!”. Practic, poziţia exprimată de Mihail Ulianov e tranşantă şi poate fi interpretată şi ca o declaraţie de război. Însă, dincolo de dimensiunea acestei poziţii, din păcate, oltenii, locuitorii zonei riverane scutului de la Deveselu, sunt prea veseli ca să înţeleagă că, de fapt, reprezintă o ţintă colaterală într-un război unde tindem să devenim carne de tun. E incredibil de ce aici, pe plan local, nimeni nu vede realitatea din această situaţie. Până atunci, ne mulţumim cu o văruială la grădiniţa din Deveselu, unde recepţia lucrărilor o face ditamai ministrul Apărării.
Prefectura Olt vrea căldură în toate şcolile şi spitalele din judeţ!
Având în vedere temperaturile scăzute înregistrate în ultima perioadă, prefectul judeţului Olt a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt şi Direcţiei de Sănătate Publică Olt luarea măsurilor necesare pentru asigurarea căldurii în unităţile de învăţământ şi cele spitaliceşti din judeţ. În acest moment, conform datelor furnizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, au fost încălzite 40 de unităţi de învăţământ (şcoli şi grădiniţe), în cadrul locaţilor respective considerându-se necesară această măsură. La nivelul judeţului este asigurat în integralitate combustibilul necesar pentru încălzirea tuturor unităţilor de învăţământ în sezonul rece 2015-2016. La nivelul unităţilor spitaliceşti, conform celor precizate de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, agentul termic este furnizat în toate unităţile din judeţ. Ar fi bine ca profesorul Silviu Neacşu, actualmente prefect de Olt, să vadă şi problema de la Şcoala Nr. 11 din Slatina! Acolo unde instalaţia termică, veche şi miraculos de funcţională, poate ceda în orice clipă. Şi nici nu a început iarna…
0249.954 – Poliţia Locală e aici!
Poliţia Locală din cadrul Primăriei municipiului Slatina a aplicat, în perioada 5-12 octombrie a.c, un număr de 108 amenzi contravenţionale, după cum urmează: Legea nr. 61/1999 – 7, toate pentru consum alcool; O.U.G. Nr. 195/2002 – 102, pentru: opriri neregulamentare – str. Crişan – zona Nico Stil, str. Primăverii – zona cofetăria Boema, b-dul A.I. Cuza – zona flori, acces interzis – str. Toamnei, Libertăţii, Sg. Maj. Dorobanţu C-tin, Trafic greu peste 3,5 tone: b-dul A.I. Cuza; Legea nr. 50/1991 (Disciplina în construcţii) – 1; H.C.L. nr. 490/2014 : 9 sancţiuni aplicate, în special pentru parcări auto pe trotuare modernizate şi desfăşurarea de activităţi comerciale în alte locuri decât cele autorizate şi fără achitarea taxei zilnice – str. Primăverii, Aleea Macului, str. Ion Moroşanu, str. Ec Teodoroiu –zona gang Steaua. Cuantum total aplicat : 18.355 lei; Conflicte aplanate – 4. De asemenea, pe parcursul zilei de 10 octombrie, poliţiştii locali au desfăşurat activităţi de fluidizare a traficului rutier pe străzile Primăverii – Armoniei şi au asigurat ordinea publică în zona şi incinta Sălii de Sport a Liceului cu Program Sportiv din Slatina, cu ocazia desfăşurării Campionatului Naţional de Taekwondo.
Gigele, sondajul! Să nu uiţi!
Se apropie scadenţa. Deputatul Gigel Ştirbu, preşedinte la Comisia de Culturi din Camera Deputaţilor, copreşedinte la PNL Olt, trebuie să se ţină de cuvânt şi să pună pe masă rezultatul sondajului de opinie privind desemnarea candidatului liberal la Primăria Slatina! Pentru a nu interveni cineva să spună că Ştirbu minte, că are ceva de ascuns. Termenul anunţării rezultatului de la sondaj şi l-a asumat Ştirbu pe persoană fizică, săptămâna trecută, atunci când, neîntrebat de nimeni, a vorbit pe subiectul în cauză. Surse liberale lansează ipoteza unui alt „B”. De data asta, Sorin Brătoi în locul lui Marius Bălaşa. Brătoi ar fi cel mai potrivit! E un adversar al pesedismului din judeţul Olt, iar poziţiile sale publice sunt mai mult decât convingătoare. Mai mult, ca o delicatesă, acesta lucrează, ca director medical, la un spital aflat în subordinea Consiliului Judeţean Olt. Condus de PSD, evident! În aceste condiţii, cei care îşi pun speranţele într-o competiţie reală din partea PNL pot să ia o pauză de somn. Până pe 11 iunie 2016! Sau, cine ştie: aripa vechiului PNL, din noul partid liberal, o pune de un nou USL. Mai trebuie Preoteasa la Scorniceşti, în echipă cu Moisescu, şi dăi înainte! Şi cu Marian Tudorică, viceprimar liberal la Drăgăneşti, candidat împotriva pesedistului Pantelie Rotaru. Ar fi mai tare ca, în 2012, când cu Ioan Ciugulea preşedinte, liberalii au scos cel mai tare scor la Olt, din istoria lor…