Acasă Politic Liviu Dragnea, așteptat, mâine, la Slatina

Liviu Dragnea, așteptat, mâine, la Slatina

508

Conferința Județeană de Alegeri, programată pentru marți, 29 septembrie 2015, în Slatina, la Casa de Cultură a Tineretului, are ca obiect fix formarea unei noi echipe de conducere în cadrul structurii județene a PSD Olt.

Invitatul de onoare al social-democraților olteni este președintele interimar al partidului, Liviu Dragnra, candidat la rându-i pentru funcția de șef național al celui mai mare partid din România. Dragnea vine la Slatina oarecum ușurat. Luni, 28 septembrie a.c., completul de judecători de la Înalta Curte, care judecă recursul la procesul în care acesta a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, în Dosarul „Referendumul”, a fost amânat surprinzător față de practicile curente ale instanței de judecată, pentru data de 23 noinembrie a.c.

Decizia amânării a fost dată de constatarea faptului că mai mulți inculpați din dosar nu aveau avocați la primul termen. Pentru președinția PSD, Dragnea este aproape scăpat în câștigător, în condițiile în care organizații mari din țară, cum este și cea de la Olt, și-au declarat susținerea pentru fostul președinte al CJ Teleorman.

Anunțul official al candidaturii lui Dragnea a fost făcut ieri, 27 septembrie 2015, în cadrul unei conferințe de alegeri de la Alexandria. În echipa noii structuri, Paul Stănescu, președintele CJ Olt, membru PSD, candidează pentru funcția de vicepreședinte la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.