Acasă Actualitate Ce i-o fi trebuit lui Cîrloganu cort de nunți la bursa locurilor...

Ce i-o fi trebuit lui Cîrloganu cort de nunți la bursa locurilor de muncă?!

306

 

Greu de înțeles. Aproape imposibil de explicat. De ce or fi dispus cei de la AJOFM Olt să organizeze o prea-lăudată bursă a locurilor de muncă, în alt mod decât au făcut-o până acum. Adică, în loc de holurile de la Sindicate sau de la Tineretului, cei din conducerea AJOFM Olt au ales cum nu se putea mai prost pentru evenimentul de la sfârșitul săptămânii trecute.

În acest sens, AJOFM Olt, pe bani, că nu pe vorbe, a dispus amplasarea unui cort în curtea Stadionului „1 Mai” din Slatina. Acolo unde, de obicei, vine circu’. Ălă cu animale, cu jivine, reptile târâtoare și alte girafe și maimuțe. Scoasă în afara orașului, respectiva bursă nu avea cum să fie o reușită, ca în alte ocazii. Chiar dacă acolo au venit peste o sută de angajatori, chiar dacă e adresată cu precădere absolvenților, chit că s-a colaborat foarte bine cu Europroject. Firma unui fost ministru pesedist, aflat și el într-o nouă postură de căutare de propte liberale. În aceste condiții, măcar de acum încolo, indiferent al cui e cortul, trebuie făcut altfel! Dacă, într-adevăr, bursa locurilor de muncă e chiar un eveniment dedicat clasei muncitoare. Altfel, pe pariu, și la Sindicate, și la Tineretului, e mai ieftin decât la cort…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.