Senatorul Ion Toma, preşedintele UNPR Olt, și prim-vicepreşedintele organizaţiei, Emil Albotă, au participat vineri, 8 mai, la conferinţa de alegeri a Biroului Politic Permanent al UNPR Balş.
Evenimentul a avut loc în prezenţa a peste 100 de noi membri ai UNPR Balş, iar cu această ocazie, șeful UNPR Olt a declarat că „UNPR a fost, este şi va rămâne singurul partid din România ale cărui proiecte vizează unitatea, echilibrul politic şi dezvoltarea economică, un partid puternic, solid şi unit, cu oameni serioşi şi tineri ambiţioşi!”.
Același Ion Toma şi-a exprimat bucuria de a întâlni oameni care împărtăşesc aceleaşi valori, aceeaşi determinare şi aceeaşi forţă de muncă, dornici să pună umărul cu entuziasm pentru îndeplinirea misiunii pe care UNPR şi-a asumat-o încă de la înfiinţare: aceea de a asigura siguranţă românilor şi a lupta pentru interesul naţional.
Prim-vicepreşedintele UNPR Olt, ministru secretar de stat în Ministerul Educației, Emil Albota a accentuat necesitatea atragerii cât mai multor membri şi înfiinţarea unor organizaţii în judeţ puternice, bazate în special pe tineri, care să aducă un suflu nou şi care să lupte cu responsabilitate pentru îndeplinirea proiectelor UNPR. Tot acesta a mai spus că „îmbinând constructiv experienţă şi profesionalismul seniorilor cu energia şi isteţimea tinerilor progresişti, Oltul se va putea mândri cu cea mai puternică organizatie UNPR din țară”.
La sfârșitul reuniunii, membrii UNPR Balș l-au desemnat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei pe progresistul Florin Barbu.
aaaa
bla bla
Toma are marele dezavantaj ptr ca este si a fost un mincinos cu toți oamenii apropiați ! Unde sunt Dragos Turcitu,Ionica,Tasmania,Ginel,Emil Popa,Maceseanu,Renica,Stancu,si mulți alții….. In afara de tineri mai poate păcăli pe cineva ???