Într-o vreme, când lumea aleargă după senzaţional, când ştirile de la ora cinci, un fel de buletin al morţii, iau locul slujbei de vecernie, un om normal, dintre puţinii care mai sunt normali, Ion Anuţa redescoperă esenţa scrisului, a versului în limba română. Poezia sa este o formă de protest, într-o lume unde se foloseşte, din păcate, trivialitatea sub formă de proză scurtă. Citindu-l pe Ion Anuţa, putem găsi o provocare, pentru fiecare dintre noi, cei care considerăm că în lunga zbatere a vieţii cotidiene mai avem ceva uman în sufletul nostru.
GUVERNANȚII – HOȚI DE ȚARĂ
I
S-a dus cuvântul „lăcomie”, de-acuma este demodat,
Nu poate să mai țină pasul, când vremurile s-au schimbat.
Nu e-n măsură să cuprindă atâta sete de averi,
Azi totul este-n transformare, e timpul marilor plăceri.
II
Pentru lexicologii țării, apare-o nouă provocare,
Să-nlocuiasc-acest cuvânt, din vechile dicționare
Și să găsească unul nou, cu spectru larg, cuprinzător,
Pentru aleșii țării noatre, în ton cu lăcomia lor.
III
Dorința lor de-mbogățire nu are leac, e-o boală grea,
Nu-i chip să-i faci să și-o trateze, toți s-au obișnuit cu ea.
Am lăsat visteria țării, pe mâna unor impostori
Și lăcomia de avere, i-a transformat în infractori.
IV
Ieri, îi priveam ca pe profeți, vorbindu-ne cu-nflăcărare,
Că vor schimba destinul țării, dacă ajung la guvernare.
Azi îi vedem spre DNA, ducându-și trăiștile-n spinare,
Încarcerați pentru hoție și condamnați de tribunale.
V
Electoratul țării noatre, se pare c-ar fi vinovat,
C-a tolerat un sfert de veac, acest sistem cancerizat.
N-a operat, precum chirurgii, vampirii cei setoși de mită,
Lăsând stăpâni pe-averea țării, această clasă schilodită.
VI
Îți vine să nu dai crezare, să nu accepți, să te-nfiori!
Când vezi și-auzi cât au furat, când sunt chemați de procurori
Și povestesc fără rușine, de parc-ar fi la șezătoare,
Cum împărțeau averea țării, aceste hoarde criminale,
În timp ce tineretul țării e dus pribeag peste hotare.
VII
Atâta furt, atâta jaf, privit la scară planetară,
Din știrile ce le avem, n-a existat în nici-o țară.
Că sunt de dreapta sau de stânga, dintr-un cartel fac parte toți,
De-un sfert de veac țara-i condusă de proști, periculoși și hoți.
VIII
Te-ntrebi… und-or fi patrioții, de nu apar la orizont?
Cât încă țara mai plutește și nu s-a scufundat de tot.
La vremurile de restriște, să scoată țara din ruină,
Elita neamului român este chemată ca să vină.
IX
Acești bărbați cu demnitate, să curme jaful și hoția,
Să pedepsească trădătorii și să salveze România.
Ce-am fost o știm, vedem ce suntem, ce ne dorim, încă sperăm
De-atâția ani, că va fi bine, avem credință și răbdăm.
12 martie 2015 – Slatina
PACIENT LA „VICTOR BABEȘ”
I.
De pe străzi se-aud claxoane,
Vezi lumini de girofare,
Sunet straniu de salvare,
Ce transport-o lume tristă
De calvar și suferință,
În viteză spre spitale,
Să-și găsească alinare.
II.
Apoi vin brancardierii
Să-și primească mușteriii
Nepoftiți… dar îi primesc,
Că din munca lor trăiesc.
III.
Trepte din beton turnate
Și lambriuri colorate
Și-o mulțime-n forfoteală
Care circulă pe scară.
IV
Alții, mai vitregi de soartă,
Sprijiniți de balustradă,
Fără nici un ajutor,
Se opresc privind în gol.
V
Și oftează lăcrimând,
Derulându-și viața-n gând.
Alții grași, mai rotofei,
Trec grăbiți pe lângă ei,
Într-o traist-având merinde,
S-aducă la vreun părinte.
VI
Lifturi și cu liftiere,
Pe la uși infirmiere,
Care-așteaptă răbdătoare
Cu bolnavii-n cărucioare.
VII
Bătrâni, tineri, femei, fete,
Și-i conduc spre cabinete,
Stând cuminți și-ngândurați,
Ca să fie consultați.
VIII
La o ușă, lâng-o scară,
O mândrețe de fecioară,
Într-un cărucior așteaptă
Ca să fie consultată.
IX
Inhalând din când în când
Oxigenul dintr-un tub,
Palidă și străvezie,
Ca o coală de hârtie.
X
Lângă ea, în lacrimi, mama,
Șterge ochii cu năframa.
De la Domnu mereu cere,
Împietrită de durere,
Îndurare dac-o vrea,
Să-i salveze fiica sa.
XI
Scări largi, holuri cu lumină,
Poți să-ntorci o limuzină,
Trandafiri pe coridoare,
Bănci și flori ornamentale.
XII
În saloanele curate,
Pacienți pe săturate.
Asistenta pleacă, vine,
Cum e matca de albine.
XIII
Despre medic, ce să zic!
Cu bolnavii-i bun amic.
Verescu Octavian,
Nume de-mpărat roman.
Atent la orice-ntrebare,
Un atlant cu suflet mare.
Le explică părintește,
Te vindecă cum vorbește.
XIV
Toate bune, scări curate,
Holuri mari și luminate,
Flori ce-mpodobesc decorul.
Nu-i vorba de-organizare,
Ci de medici prin spitale.
XV
De-asistente medicale,
Unde criza-i foarte mare.
C-au plecat peste hotare
Fiindcă nu mai sunt parale.
XVI
Au fost bani, dar i-au mâncat
Aleșii de prin Senat:
Deputați, parlamentari,
Consilieri sau primari.
XVII
Cei ce-au trecut prin guverne,
Miniștrii din ministere,
Cică, hoților de neam,
De-asta n-avem nici un ban
Azi în visteria țării
Și poporu-i dat uitării.
XVIII
N-avem nici o guvernare!
Numai hoți și haimanale
Și de-asta nu sunt parale
Pentru medici prin spitale.
Anuța Ion,
20 martie 2015
București
