Primăria municipiului Slatina, Asociaţia Culturală Center Inter Art şi Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, invită slătinenii, înainte de Florii şi de Paşte, la un regal de poezii creştine, recitate de actriţa cu origini oltene, Daniela Nane, acompaniată la pian de Ioana Maria Lupaşcu şi la chitară de Costin Soare. Spectacolul „Armonii Pascale” va avea loc la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, vineri, 3 aprilie, cu începere de la ora 18.00. Spectacolul va fi prezentat de Sebastian Crăciun. Invitaţiile se pot ridica de la casieria teatrului începând de vineri.