Pasionaţii de pictură au fost invitaţi joi, 19 martie a.c., la Galeria „Artis” a Muzeului Judeţean Olt, să admire vernisajul de pictură „Solilocvii cromatice”. Spectacolul de culoare pe pânză a fost asigurat de artistul plastic Vitalie Butescu. Acesta şi-a vernisat lucrările, care suprind instantanee din viaţa citadină şi rurală cotidiană, în mai multe părţi ale lumii, dar şi în România. Acum, a venit momentul ca lucrările sale cele mai noi să fie admirate de slătineni. Acesta se declară un prieten al Slatinei, motiv de inspiraţie al unor lucrări ale sale, cum ar fi, Centrul Vechi, Primăria Slatinei, Prefectura şi Consiliul Judeţean Olt, Dealul Grădişte şi multe alte zone ale Slatinei. Directorul Muzeului Judeţean Olt, Laurenţiu Guţică, îl vede pe autor un urmaş al lui Spiru Vergulescu, după modul de abordare. Expoziţia va fi accesibilă publicului pasionat până pe data de 9 aprilie a.c.