Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina are una dintre cele mai moderne unităţi de primiri urgenţe din ţară. Aici, stabilimentul, în asociere cu cei de la Consiliul Judeţean Olt şi Primăria Slatina, ajutaţi de Ministerul Sănătăţii, a reconfigurat conceptul denumit generic UPU.
Incinta este funcţională, aparatura e nou-nouţă, personalul e bine pregătit. Deocamdată, nu se ştie cu precizie data inaugurării, dar, cel mai probabil, cu sau fără panglică, de săptămâna viitoare pacienţii aflaţi la nevoie vor avea parte de condiţii civilizate. La Urgenţe. Cu toate astea, reforma continuă. 2015 se anunţă un an în care spitalul va fi luat la mână. Om cu om, cărămidă cu cărămidă, mentalitate cu mentalitate.