Anul acesta, 15 septembrie a căzut perfect. Luni. În aceeaşi zi s-a instalat şi toamna. Nici nu se putea mai bine. Copiii din judeţul Olt, ca cei din toată ţara, au plecat la şcoală. Cu bucuria revederii, mai puţin cea dată de temele ce vor veni la materiile stupide incluse de guvernanţi în programă, asaltul spre un nou an de studiu a început.
Ca niciodată, cel puţin în ultimii 25 de ani, de pe mesele elevilor de clasa I au lipsit esenţialele, fundamentalele abecedare. Asta pentru că un ministru prost, un guvern iresponsabil, au fost învinşi tocmai de sitemul creat de ei. Licitaţii. Contestaţii la licitaţii, au fost cele care au blocat, la mantinelă, bucuria copiilor de şapte ani. Lucruri pe care cei mici nu le înţeleg. Şi nu numai ei nu înţeleg asta. Şi cei mari văd atunci când prostia stă la masă cu incompetenţa…
Dar, esenţa, fondul acestei probleme, abordarea pe care v-o supun, este alta. Evident, legată tot de evenimentul în cauză. Pe 15 septembrie, în unele din şcolile Oltului, au mers ca să rostească discursuri, că doar d’aia e an electoral, mai toţi politicienii judeţului. Şi cei care au competenţă legislativă, şi cei din zona executivă. Din păcate, şi aici este problema, nici unul dintre ei, şi mă refer îndeosebi la politicienii puterii, nu a vrut să iasă din rânduri şi să rostească adevărul aşa cum este el. Să renunţe la vorbele mari, la frazeologia fără esenţă, şi să spună lucrurilor pe nume. Cât de mare ar fi putut să fie acel politician al Oltului, dintre cei care au mers să-şi facă poze printre copii, în prima zi de şcoală, dacă ar fi avut curajul să vorbească, deschis, despre incompetenţa ministrului Remus Pricopie (autorul imbecilităţii care arată vulpea drept lupoaică, în legenda lui Romului şi… Remus). Să explice în acest fel absenţa abecedarului de pe băncile şcolii. Să-şi ceară scuze în numele fariseilor ce astăzi conduc ceva ce nu li se cuvine.
Din păcate, nu s-a întâmplat aşa ceva. Asta pentru că la noi, cred că, asemenei unui fir roşu dinspre comunism spre democraţie, funcţionează laşitatea şi lipsa de răspundere în viaţa de zi cu zi. Nu mai vorbesc aici de coloană vertebrală, de demnitate, de lucruri ce ţin de ceea ce se numeşte, sociologic, atitudine publică.
Abia acum înţeleg şi-mi este din ce în ce mai clar, de ce Oltul e felinarul stricat, legat de oiştea carului naţional. D’asta n-avem nici infrastructură, chiar dacă suntem cărăuşi fruntaşi la voturi, d’asta canalizarea la noi este un lux, iar apa curentă în tot judeţul e un scenariu asemănător cu viaţa, în formă de fiinţă inteligentă, de pe Marte. Ar fi chiar uşor comic dacă nu ar exista atât de multă tragedie, să nu găseşti pe nimeni, absolut pe nimeni, din zona puterii de la Olt, care să aibă, măcar pentru cinci minute, pe 15 septembrie, curaj şi puţină demnitate. În rest, de aici mai departe, pe această temă, cred că nici un cuvânt nu-şi mai are rostul. Rămâne, aşa, ca o speranţă uitată pe o bancă dintr-o gară abandonată, ideea că ei, aceşti copii, care nu au primit abecedar la şcoală, în prima lor zi de curs, atunci când se vor face mari, vor construi o altă ţară decât cea în care laşitatea stă cu regele la masă.
