Luni, 5 mai 2014, s-a dat startul oficial al celei mai aşteptate competiţii de către tinerii din Slatina, Olimpiada Liceelor, care va testa aptitudinile elevilor la diverse probe. Una dintre noutăţile acestui an, datorată alegerilor europarlamentare, este proba intitulată „Europarlamentar de Slatina” şi îi pune la încercare pe tineri să simuleze un exerciţiu politic.
Amfiteatrul Colegiului Naţional Vocațional „Nicolae Titulescu” a reunit numeroşi elevi, profesori, reprezentanţi media şi ai Primariei pentru a-i urmări pe cei nouă candidaţi care şi-au prezentat platforma electorală în cadrul primei etape a probei ce va desemna europarlamentarul de Slatina.
Plină de emoţie, dar mândră că reprezint Colegiul Naţional „Radu Greceanu”, mi-am susţinut candidatura sperând ca am convins cu adevărat electoratul, dar şi juriul ce a notat prezentările noastre. Acest prim hop valorează 20% din totalul punctajului ce va desemna câştigătorul concursului. Timp de trei săptămâni avem ocazia să ne promovăm şi asemeni unor adevăraţi politicieni să participăm chiar şi la o dezbatere televizată la Olt TV .
O altă etapă a acestei probe va consta într-un test de cultură generală ce ne va pune la încercare cunoştiţele despre Uniunea Europeană. Şi desigur, desfăşurându-se o campanie electorală cetăţenii din Slatina vor avea ocazia să îşi voteze candidatul favorit.
Ce direcţie să urmăm, ce ar trebui să îmbunătăţim sau să schimbăm au fost doar câteva întrebări cărora am încercat să le răspund prin prezentarea platformei mele. Cred cu tărie că propunerile pe care le-am făcut răspund necesităţilor actuale. Am prezentat obiectivele ce ar putea fi luate în considerare de orice europarlamentar, abordând strategia din punct de vedere politic, socio-economic şi cultural-educaţional. Intrarea României în spaţiul Schenghen, dezvoltarea agriculturii, dar şi a potenţialului industrial, realizarea unei adevărate uniuni monetare şi economice sau susţinerea parcursului european al Republicii Moldova sunt doar câteva sugestii ce se regăsesc în platforma mea.
Mă bucur că ni se oferă ocazia să ne facem vocea auzită şi să ne exprimăm ideile. Sunt de părere că noi, tinerii, putem să ne implicăm activ în comunitate astfel încât să îmbunătăţim situaţia actuală. Suntem datori să ne apărăm interesele şi drepturile şi să luptăm pentru binele ţării noastre. Cred că trebuie să investim în suflul nou, în tineri, pentru că noi definim conceptul de mâine.
Sub egida sloganului „ÎMPREUNĂ CONSTRUIM VIITORUL”, sper că vom reuşi să conştietizăm importanţa faptelor noastre şi puterea care se află în noi. Competiţia se anunţă a fi strânsă şi cu siguranţă, indiferent de rezultate, comunitatea locală va avea de câştigat.
Andreea Maria Dicu – Colegiul Naţional „Radu Greceanu”, Slatina