Acasă Politic Cătălin Rotea, fostul prefect de Olt, s-a reîntors în PNL

Cătălin Rotea, fostul prefect de Olt, s-a reîntors în PNL

417

În viaţa politică din ţara noastră, eterna şi fascinanta Românie, întotdeauna s-au întâmplat lucruri ciudate. S-au făcut alianţe, s-au spus minciuni, au fost trădări, conflicte şi interese, toate în ciuda promisiunilor care ne-au dat speranţa că într-o zi va fi mai bine. Mai mult decât atât, deşi s-a promovat din ce în ce mai des ideea că tinerii sunt viitorul acestei ţări, deşi există potenţial şi sunt destui aceia care ar fi dispuşi să schimbe ceva în mecanismul defect al României, se pare că respectivii mai au de aşteptat…

Este şi cazul proaspăt-înlocuitului prefect de Olt, tânărul şi totodată carismaticul Cătălin Rotea, un om de perspectivă, sincer, deschis şi sociabil, un liberal care în cele şase luni petrecute în Prefectura Olt a încercat să dea un suflu nou acestei instituţii, să fie ceea ce trebuie, acolo unde trebuie. Cu toate astea, n-a fost să fie. Motivele sunt multe, se ştiu şi nu mai are rost să le detaliem acum…

Rotea a revenit în PNL şi candidează la europarlamentare
Vineri, 14 martie a.c., cu puţin înainte de orele prânzului, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în sediul Partidului Naţional Liberal din municipiul reşedinţă de judeţ, Cătălin Rotea a ţinut să facă mai multe precizări cu privire la ultimele evenimente desfăşurate în Slatina, vorbind mass-mediei locale despre înlocuirea sa din fruntea Prefecturii Olt, despre întoarcerea în PNL, despre alegerile europarlamentare, liberalism şi criza din ALRO.

Astfel, referitor la primele două puncte înscrise pe ordinea de zi, printre altele, după o scurtă prezentare a activităţii de prefect, Cătălin Rotea a precizat: „Pe 7 septembrie 2013 am depus jurământul în calitate de prefect al judeţului Olt, iar pe 13 martie 2014 a apărut în Monitorul Oficial hotărârea de guvern prin care a încetat mandatul meu pe această funcţie. Azi-dimineaţă (n.n. 14 martie) am aşteptat cuminte în faţa uşii PNL pentru a-mi face adeziunea de reînscriere în partid, lucrul acesta s-a întâmplat şi mergem mai departe”.
Mai mult, vorbind despre etapa numită „Prefectura Olt”, tot Rotea a completat: „Au fost şase luni frumoase, în care m-am implicat şi am muncit. Îmi pare rău că n-am putut să-mi duc la bun-sfârşit toate proiectele avute. Mă despart cu regret de un personal foarte bine pregătit, calificat, un personal care m-a asigurat de susţinerea sa în viitor. E onorant să fii reprezentantul guvernului în judeţ, dar în egală măsură este frustrant să fii nevoit să comunici că altele sunt priorităţile guvernului actual decât să sprinjine adevăratele nevoi ale societăţii”.

În ceea ce priveşte perspectivele de viitor, după ce a subliniat faptul că pentru o zi a redevenit comisar-şef al Gărzii de Mediu Olt, Cătălin Rotea a precizat că începând de luni (n.n 17 martie 2014) va trece în funcţie de execuţie, devenind doar comisar, suspendându-se din funcţie pentru un an de zile, putând astfel să îşi depună candidatura pentru alegerile europarlamentare din mai a.c: „Voi candida din partea Partidului Naţional Liberal, pe locul 15 din listă. (…) Ieri am fost la Regionala PNL, care s-a ţinut la Râmnicu Vâlcea, în prezenţa preşedintelui Crin Antonescu, iar pe scena respectivă am spus că sunt extrem de onorat să redevin membru al Partidului Naţional Liberal. Sunt foarte realist din punct de vedere politic şi ştiu ce presupune locul 15. Ştiu care sunt şansele mele de a accede în Parlamentul European. Nu mi-am făcut un scop din a deveni europarlamentar pentru că, repet, în general, atât în administraţia publică, cât şi în politică am fost extrem de realist”.

PNL Slatina crede în  25% la europarlamentare
Tot în cadrul conferinţei de vineri, dorind să clarifice mai multe aspecte interne ce ţin de liberalii olteni, deşi nu şi-a ascuns regretul în ceea ce priveşte plecare lui Dan Codan din PNL, Cătălin Rotea priveşte cu optimism spre viitor: „Am fost membru al organizaţiei PNL Balş, am avut şi am în continuare domiciliul acolo. Aici voi fi un simplu membru al organizaţiei PNL Slatina, iar preşedintele interimar va fi Sorin Brătoi, cel care se va ocupa de organizarea alegerilor europarlamentare şi, cred eu a celor prezidenţiale. În ceea ce mă priveşte, pentru că am o oarecare experienţă organizatorică, acumulată în perioada în care am fost secretar-general al partidului, pentru că m-am confruntat cu diverse probleme administrative şi în această perioadă, voi face tot ceea ce pot ca să-i fiu aproape, având ca spcop atingerea procentului de 25%. De altfel, în şedinţa biroului municipal am spus că dacă se reuşeşte scorul de 25%, pe Slatina, este în mare parte meritul lui Dan Codan, altfel ar fi în mare parte eşecul meu şi al lui Sorin Brătoi”.

ALRO rămâne pe agenda fostului prefect de Olt
În ceea ce priveşte problemele din ALRO, deşi le recunoaşte, conştient fiind de rolul pe care îl joacă această uzină în viaţa comunităţii slătinene, şi nu numai, Cătălin Rotea rămâne încrezător şi speră în rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei de faţă: „Prin funcţia pe care am ocupat-o am fost într-un contact permanent cu liderii din ALRO. Le-am înaintat solicitările la Bucureşti, m-am implicat de câte ori a fost nevoie, am căutat să fiu aproape de oamenii care lucrează acolo şi o voi face şi de acum încolo. Sper ca problema lor să se rezolve prin promulgarea O.U.G. 57/2013 privind amânarea plăţii certificatelor verzi şi am convingerea că lucrurile vor fi ceva mai bune”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.