M-am întâlnit acum vreo câteva zile, după o perioadă în care fiecare a fost ocupat cu treburile lui, poate pentru prima dată pe anul acesta, cu senatorul Ion Toma. O întâlnire nepregătită cu mult înainte, una în care jurnalistul a lăsat, voluntar, acasă, carneţelul de notiţe, reportofonul şi curiozitatea specific profesională.
A fost aşa, ca o revedere după multă vreme, între doi oameni care, situaţi, iremediabil, de o parte şi de alta a baricadei, caută răspunsuri la o lume măcinată de mărunţişuri, dominată de orgolii şi răpusă de patimi inutile.
Ion Toma, oricât ar încerca neprietenii săi de astăzi, oameni care se tem de oglindă pentru că trebuie să recunoască faptul că acestui om îi datorează funcţii, demnităţi şi tot ce ţine de această zonă, este astăzi o unitate de măsură pentru ce ar fi putut să fie Oltul pe hartă, pentru a găsi răspunsul la întrebarea: „De ce nu e?”, şi ce se mai poate face de acum încolo…
Senatorul Toma, într-o lume marcată de inconsecvenţă, ştie că abdicarea de la principii este deja cronica anunţată a unei înfrângeri ce va urma să vină, şi de aceea rămâne să creadă mai departe în acele lucruri simple pe care colegii săi din spaţiul public de la Olt nu le-au băgat în seamă tocmai pentru asta, căutând de fiecare dată piscuri mai înalte, inutil de escaladat.
L-am auzit prima oară acum mulţi ani, iar asta nu l-a împiedicat să mi-o repete şi acum vreo câteva zile, definind astfel modul prin care Oltul poate fi repus pe hartă: cât mai mulţi oameni tineri, olteni născuţi şi crescuţi în acest judeţ, duşi de cei care sunt politicienii mari ai momentului, la Bucureşti. Acolo unde ei, promovaţii judeţului, să poată construi acea celulă de criză care reunindu-se din diverse ministere şi agenţii publice să canalizeze un singur efort conjugat pentru relansarea zonelor natale.
Ideea lui Toma poate că nu e nouă. Nici el nu şi-o însuşeşte paternal. Ea, ideea, a reuşit acum mai bine de un deceniu, când din zona Bacăului au ajuns în capitală, aduşi de oamenii politici ai zonei, tineri care imediat au trecut la treabă. Aşa se explică ritmul de dezvoltare văzut de toată lumea în această parte a ţării, acolo unde criza nu e atât de criză, acolo unde drumurile naţionale sunt aproape autostrăzi.
Un mare om politic nu are ambiţii din zona celor sclipitoare. În toată tentativa mea de a-l convinge pe Ion Toma că UNPR-ul merită la Olt, cu prisosinţă, toate posturile din instituţiile publice pe care se găsesc liberalii în prezent, incluzând aici şi funcţia deţinută de tânărul prefect Cătălin Rotea, s-au lovit de un zâmbet.
Toma vede altfel politica. El ştie că motoarele sistemului local, oricât de bine ar funcţiona, nu înseamnă nimic dacă, acolo, undeva, sus, în sala de decizie, nu ai oameni de-ai tăi care să dea direcţia şi sensul de mers. E greu de găsit un alt reper uman în peisajul politic de la Olt, care să gândească mecanismul relansării acestui spaţiu spre rădăcină, fără a se pierde în detaliile date de cauză şi de efect.
Lui Toma i-ar fi uşor să încerce, să zicem, o breşă în sistemul stângii de la PSD. Acolo unde amprenta perioadei când a condus acest partid e astăzi unitate de măsură. Nu face asta pentru că înţelege lumea altfel, întrt-un mod în care unora le este, dacă nu imposibil, măcar foarte greu…
