Acasă 7 zile 7 zile în subsidiar

7 zile în subsidiar

196

FC Olt, o victorie imposibilă
În primul meci oficial al primăverii 2014, programat chiar pe 1 martie, FC Olt a învins, categoric, cu 3-0, legenda fotbalului românesc, FC Universitatea Craiova. Victoria, una categorică, i-a surprins eminamente pe iubitorii de fotbal care nu au ştiut vreo câteva detalii legate de organizare şi de evoluţia scorului. Aşa se face că golurile nu au fost marcate de nimeni, iar publicul spectator, care era pe cale să umple tribunele de pe „1 Mai” a plecat acasă la câteva clipe după fluierul de început al partidei. Asta pentru că oaspeţii, echipa lui Mititelu, nu s-a mai putut prezenta la meci din motive obiective ce ţin de finanţare, de situaţia precară a clubului, de modul cum această echipă nu reuşeşte să se acomodeze cu vremurile tulburi în care, la Craiova, administraţia locală bagă banii într-o altă construcţie fotbalistică, aflată mult mai departe de inimile suprterilor olteni.

N-a fost să fie: Iordache la Muncă!
Vreme de câteva zile, în cărţile Cabinetului Ponta III s-a aflat, pentru portofoliul de la Ministerul Muncii, deputatul de Piatra-Olt, preşedintele comisiei de resort din Camera Deputaţilor, Florin Iordache. Minunea nu a ţinut decât vreo câteva zile. Nici măcar de la Crăciun până la Paşti. Pe acest post, conducerea superioară de partid şi de stat de la PSD a găsit pe altcineva. Numele alesului contează mai puţin. Important e că judeţul Olt beneficiază din plin de aroganţele puterii pe care o reprezintă, iar această stare se traduce prin nepăsare şi indolenţă atunci când vine vorba de aplicarea principiului românesc „După faptă şi răsplată”!

Scandal la transfuzii
E pe tapet un scandal monstru, legat de modul prin care se asigură securitatea probelor de sânge recoltate la Centrul de Transfuzii Slatina, pentru a fi folosite de către Spitalul Judeţean de Urgenţă, la pacienţii aflaţi în nevoie. De la respectivul centru au plecat spre spital nişte pungi cu sânge suspectate de prezenţa unui virus hepatic. Ştiri de breaking news pe televiziunile centrale, puncte de vedere diametral opuse, atitudini ciudate exprimate de către părţi, într-un cuvânt, un scandal naţional în toată regula. În faţa acestei situaţii, ca la noi, ca la români, se fac numeroase comitete şi comisii, dar, până la urmă, indiferent de rezultatul cercetărilor, pe pacientul infectat nu-l mai vindecă nimeni. Asta şi pentru că legislaţia românească în materie este proastă. Într-o anumită secvenţă a donării de sânge se merge pe încredere, pe cuvântul pacientului ce spune că e bine şi sănătos. Când, de fapt…

Gheorghe Anghel, coşmar cu repetiţie
Fostul primar al municipiului Caracal, reţinut şi arestat într-o a doua cauză penală, acolo unde prejudiciul reţinut în sarcina grupului din care acesta face parte e la vreo şaizeci de miliarde lei vechi, a fost eliberat la instanţa de recurs. Decizia nu-l scuteşte pe acesta de răspundere în faţa legii şi de un alt proces destul de costisitor, obositor, în care şansele lui Anghel de a obţine o achitare, deşi minime, sunt. Trauma e oricum imensă. La vârsta de 67 de ani, după o viaţă împlinită, din multe puncte de vedere, omul care a fost aproape două decenii primarul unui municipiu cu rezonanţă aparte a ajuns, în prezent, un inculpat în două cauze în care materialele prezentate de procurori sunt, la prima vedere, incredibile.

Dan Codan a plecat din PNL!
La câteva zile după retragerea Partidului Naţional Liberal de la guvernare, şi la Olt, lucrurile se precipită. Dacă demisia lui Florian Dumitrescu din partid e explicabilă profesional, nu acelaşi lucru se poate spune despre cea a lui Dan Codan, cel care chiar a luptat să ajungă preşedinte la organizaţia de la Slatina. Chiar dacă demisionarul şi-a motivat gestul, rămân câteva semne de întrebare legate de viitorul lui Codan în spaţiul public. Va mai face acesta politică? Va merge lângă Tăriceanu sau va opta pentru o altă soluţie pe zona dreptei? Căci, orice s-ar spune, Dan Codan nu va pleca la PSD. Măcar asta este o certitudine…

Mărţişoare, garoafe, frezii, fără victime
De 1 martie, mai devreme sau mai târziu, reprezentanţii partidelor politice cu pretenţii de la Olt au ieşit, cu mic, cu mare, să împartă mărţişoare şi flori de sezon. Toată lumea a luat cu asalt arterele principale, iar de pupat, bărbaţii din politică, poate că se mai pupă şi acum cu doamne şi domnişoare. Acţiunile, uneori s-au suprapus, dar chiar şi aşa nu s-au semnalat incidente neplăcute, iar în unele situaţii combatanţii chiar au făcut schimb de materiale de asalt folosite în acţiunile de popularizare a lor pe pretext de mărţişor. În ceea ce-i priveşte, pesediştii au excelat cu această ocazie la garoafe. O floare atât de patinată, încât nu mai miră şi nu mai surprinde pe nimeni.

O nouă maşină la Pompieri. Ce zumzet, ce jocuri..
În sfârşit: în curtea pompierilor de la Slatina a ajuns o autospecială nouă, destinată intervenţiei, descarcerării şi acordării de asistenţă medicală, achiziţionată de Consiliul Judeţean Olt, prin fonduri europene. Maşina e tare şi costă pe măsură: vreo 160 de mii de euro. Numai că, problema care se pune acum este cine trebuie să deservească dispozitivul umblător. Cei care ar fi îndreptăţiţi sunt pompierii ce au lucrat pe cealaltă autospecială, cu asemenea performanţe, transferată la Balş. În schimb, obligaţii sunt pentru mai mulţi. În concluzie, ar trebui aplicat principiul tragerii la sorţi, aşa cum a făcut naţionala lui Piţurcă după amicalul cu Argentina, când, în joc, a fost, pentru băştinaşii din republica autonomă a contraperformanţei sportive, tricoul lui Messi. Marele jucător de la Barcelona, care, în timpul liber, joacă pentru Argentina. Şi într-o parte, şi-ntr-alta, din plăcere…

Călduri mari la asistenta-şefă de la Salvare
Acum vreo câteva zile, sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt a fost cuprins de flăcări şi un fum gros. Personalul a fost evacuat ca la carte, aşa cum se face prin exerciţiile de rutină pe care le procesează cei de la pompieri.
Două autospeciale dotate cu ce trebuie au venit repede şi au salvat situaţia de penibil. Biroul asistentei-şefe, cea care decide şi spânzură pe linie politică toate idealurile resursei umane, a fost stins de văpăi, înainte ca gluma să se îngroaşe. În procesul-verbal de constatare al intervenţiei, pompierii aproape că au trecut toate cauzele posibile, dacă nu cumva şi o explozie nucleară, poate chiar impactul mobilierului cu un asteroid.
În fapt, cauza a fost o sursă de încălzire lăsată nesupravegheată, care a aprins biroul. Evident, doamna nu va fi bună de plată, pe persoană fizică, atâta timp cât Ponta l-a dat pe Crin jos de la putere şi nu invers…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.