Acasă Actualitate Rugă fraternă către toţi locuitorii planetei

Rugă fraternă către toţi locuitorii planetei

278

Moto: „Omul! Ce frumos sună acest cuvânt!” – Maxim Gorki

Cu cea mai mare modestie şi cel mai sincer respect, vi se adresează un cetăţean din România, îngrijorat până la disperare de starea actuală tulbure şi de viitorul nesigur al întregii lumi, copiii fiind cei mai expuşi tuturor relelor provocate de cei mari, care pretind că-i adoră, aşa cum ar şi merita!

Nu acuz pe nimeni, spun doar adevărul pe care-l trăim zilnic, într-o încordare crâncenă, crescândă şi nefirească, diferenţiată după nivelul de dezvoltare al fiecărei ţări, deşi, până acum, trebuia să se ajungă deja la o egalizare internaţională frăţească, materială şi spirituală. În loc să profităm de marele bine, pentru care au luptat, cu preţul vieţii, o mulţime de generaţii, noi, incontestabil, am luat-o înapoi, prin trăsături de caracter negative, întrecând animalele sălbatice (egoism, minciună, comoditate, cruzime, vicii, laşitate, fratricid, chiul, hoţie şi toate celelalte compartimente condamnabile.
Se înţelege că există şi oameni adevăraţi, sănătoşi spiritual, altruişti, capabili şi inimoşi, dar sunt mai puţini , deocamdată, şi nu se cunosc între ei pentru a-şi uni forţele nelimitate în fapte demne. Răspunderea o au, în primul rând, conducătorii de ţări şi destine, organizaţiile mondiale şi alte instituţii, care s-au mărginit doar la stingerea focarelor de războaie şi răzvrătiri, nu şi a celor de sărăcie în toate domeniile.

Ţinând seama de impactul la care am ajuns cu toţii, fără vrere, mă încumet, solemn şi sigur de asentimentul întregii omeniri să propun începerea unei noi ere, cea a fericirii generale, deplină , meritată şi eternă.
Iar, deoarece copiii reprezintă avuţia cea mai de preţ şi dăinuirea noastră, fiecare dintre ei fiind o lume, e necesar să rezolvăm mai întâi problemele lor, începând cu acest an! În localitatea noastră, Roşieni, botezată şi „Capitala şahului” s-a iniţiat deja un program anual cuprinzând sărbătorirea mamelor, prin acordarea unor sume de bani, după numărul copiilor, organizarea unor diferite concursuri cultural-sportive, înfiinţarea unei „Şcoli a Părinţilor”, organizarea ediţiei a XXIX-a a Festivalului Internaţional de Cultură  şi Şah etc. Se înţelege că, la sfârşitul fiecărui an se vor prezenta bilanţuri de realizări, pe localităţi şi ţări cu premierea primelor cinci fruntaşe. Acest an trebuie să însemne începutul erei de fericire şi pace, fără războaie şi alte conflicte de sălbăticie, prin găsirea de căi paşnice în rezolvarea tuturor problemelor.
Până la crearea unor instituţii mondiale corespunzătoare noilor sarcini, localitatea noastră, cu experienţă pozitivă îndelungată îşi revendică răspunderea de a primi opinii, sugestii şi propuneri din lumea întreagă, pentru elaborarea unui regulament al rezolvării tuturor problemelor sociale, inclusiv creşterea exemplară a copiilor, spre fericirea unanimă. Trebuie să formăm urgent Organizaţia Mondială pentru Creşterea Exemplară a Copiilor (O.M.C.E.C) şi Carta Creşterii Exemplare a Copiilor  (C.C.E.C.). Fiecare cetăţean al planetei, pe lângă serviciul propriu, avem a doua sarcină nobilă, cea mai importantă, aceea a grijii ca toţi copiii să ajungă genii în diferite ramuri de activităţi creatoare.  E adevărat că nimic nu e mai greu decât creşterea urmaşilor, dar nici mai onorabil.

Nu ne trebuie războaie şi încăierări sociale, în care ar pieri şi copii, ci o unitate umanitară. Nu urmărim să pedepsim pe nimeni, dar se impune să formăm un pact de îndreptare, pe etape, pentru revenirea la demnitatea de oameni adevăraţi, superiori tuturor vieţuitoarelor, şi capabili de a face imposibilul. Aceşti copii fermecători şi mai frumoşi decât i-ar fi creat chiar Zeii Universului sunt florile nemuririi, pe care avem datoria şi obligaţia să le cultivăm în unanimitate, fără a aştepta ajutor din afara noastră!
Fraţi de pe întreaga Planetă, în acest moment suntem de toate, răi şi buni, urâţi şi frumoşi, înapoiaţi şi culţi, corupţi şi cinstiţi, fiecare cum am apucat, dar nu trebuie să uităm că mai există lângă noi nişte fiinţe suave care aşteaptă un viitor fără lacrimi şi durere. Haideţi să închinăm anul 2014 rezolvării tuturor problemelor pe care nu le crează! Să ne gândim că, dacă am distruge lumea, cu aroganţa noastră, noi ne-am trăit, cât de cât, viaţa, dar şi copiii au dreptul să şi-o petreacă pe a lor!
Sper că faptele care ne aşteaptă vor grăi mai bine decât ruga mea spre binele nostru şi al copiilor care ne asigură nemurirea…

Fără să fi avut intenţia de a scoate pe cineva vinovat, toţi fiind victimele propriei noastre comportări de până acum, e timpul să înţelegem că nimeni nu este scutit de sarcinile care-i revin! Nu trebuie să plângem unul pe umărul celuilalt, ci să încingem o sarabandă nesfârşită a faptelor demne! Să ne imaginăm că lângă noi au coborât şi zeii nevăzuţi, pentru a ne bate, încurajator, pe umeri, pentru succese, sau pe obraz, pentru abateri nefireşti. Justiţia divină nu are dreptul să se înşele şi să ne înşele!
Ar fi multe de spus, dar ne cheamă faptele bune! Iar voi, copii, sărutaţi mâinile părinţilor! Ştiţi voi de ce şi pentru câte…

PS.
V-a scris unul din buncii tuturor copiilor şi tatăl tuturor părinţilor, prin fapte. Aştept răspunsul dumneavoastră!

Prof. Nicolae Bădiţă
Satul Roşieni, comuna Dobrun, judeţul Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.