Acasă Politic Cronică parlamentară despre ai noştri

Cronică parlamentară despre ai noştri

115

Doi deputaţi de Olt, Dan Ciocan şi Alexandru Stănescu, promovează înfiinţarea unui muzeu dedicat lui Brâncuşi

Atât senatori, cât şi deputaţi, printre care şi Dan Ciocan şi Alexandru Stănescu, au depus o iniţiativă legislativă prin care vor realizarea unui cadru legislativ pentru înfiinţarea unui muzeu dedicat universului franţuzului de origine română, Constantin Brâncuşi. Acest muzeu, dacă proiectul legislativ este votat, îşi va avea sediul pe strada Traian, nr. 2 din Târgu-Jiu.
Cei doi deputaţi de Olt, Dan Ciocan şi Alexandru Stănescu sunt co-semnatari ai proiectului legislativ: „Lege pentru înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă „Constantin Brâncuşi”. Prin această lege se doreşte înfiinţarea unui muzeu, în care să fie restrânse toate operele originale ale artistului, în afara de stratui sau „Ansamblul monumental «Calea Eroilor de la Târgu-Jiu»”, format din Coloana Infinitului (Coloana recunoştinţei fără sfârşit), Masa Tăcerii , Aleea Scaunelor sau Poarta Sărutului, care nu ar încăpea în edificiu.
În documentul depus spre lecturare colegilor parlamentari, care vor decide cât de utilă este o astfel de lege, parlamentarii motivează: „Înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă «Constantin Brâncuşi» reprezintă nu doar un omagiu aduc acetui colos al culturii mondiale, şi, în primul rând, singura soluţie pentru salvarea şi conservarea operei acestuia, care trebuie conservată şi pusă în valoare pentru a constitui încă un obiectiv de atracţie pentru vizitatorii din ţară şi din străinătate în ţara noastră”.

Mihai Niţă vrea ca statul român să respecte mai mult persoanele cu deficienţe de auz şi vorbire
Iniţiativa legislativă, la care este co-semnatar şi senatorul Mihai Niţă, pleacă de la durele statistici, care arată că aproximativ 22.000 de persoane cu deficienţe de auz şi vorbire trebuie să înfrunte zilnic birocraţia, cu toate neajunsurile acesteia. Acest tip de persoane necesită o atenţie specială din partea structurilor publice ale statului român.
„Persoanele cu deficienţă de auz se confruntă cu numeroase probleme de natură tehnică şi socială. De pildă, cetăţenii cu dizabilităţi senzoriale nu pot raporta la serviciul unic de urgenţă 112 situaţiile care le-ar putea pune în pericol sănătatea sau viaţa”, se arată în expunerea de motive.
Acest proiect de lege urmăreşte formarea unui „Corp Naţional al Interpreţilor Autorizaţi”, în scopul asigurării egalităţii de tratament în faţa structurilor din sistemul public, dar şi instituirea unui Sistem Unic de Urgenţă prin intermediul mesajelor text pentru persoanele cu deficienţă de auz. Ministerul Afacerilor Interne fiind responsabil pentru asigurarea logisticii necesare în vederea implementării acestor măsuri.
În proiectul de lege mai este prevăzută şi obligativitatea Televiziunii Române ca 80% din emisiunile culturale, politice şi de interes general să fie subtitrate în limba română.

Florin Iordache umblă la Legea Energiei, în vederea modificării unor articole
Deputatul Colegiului 3, Florin Iordache se află printre iniţiatorii unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea articolului 16 din Legea 13/2007 privind energia electrică.
Această lege stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizării resurselor primare de energie, cu respectarea normelor de siguranţă, calitate şi protecţie a mediului.
Prin iniţiativa legislativă se doreşte modificarea alineatele (4), (6), (7) şi (12) ale articolului 16 care se modifică şi vor avea texte noi. Acest articol reglementează, în prezent, drepturile şi obligaţiile care decurg din autorizaţia de înfiinţare şi din licenţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.