Cel care scrie la ziare şi vrea să lase ceva în urma trecerii sale este obligat, prin natura profesiei, să relaţioneze cu fel de fel de oameni. Cu cei buni, cu cei răi, cu fariseii, cu cei pentru care rostirea adevărului e un act de mare curaj, pentru că altfel, a scrie din redacţie despre întâmplări, evenimente şi protagoniştii acestora, oricât de bune ar fi intenţiile, rezultatul e de fiecare dată dezamăgitor.
Din această perspectivă, a abordării enunţate un rând mai sus, se poate vorbi despre domnul Oaie, proprietarul unei vulcanizări auto aflate în Slatina, pe colţ cu Ionaşcu, dar cu vedere şi la stadionul municipal, cel fără de nume pe care se joacă neputinţa sportului din municipiul reşedinţă de judeţ.
Într-o lume care-şi caută identitatea de sine, care vrea să găsească oameni normali pentru a intra astfel în… normalitate, Oaie, aşa cum îl cunoaşte o parte însemnată a comunităţii locale, e un punct de reper. E tipul de cetăţean care iese din condiţia generală, a celor care cred că nu trebuie să le pese de ceea ce se întâmplă dincolo de uşă, de poartă, cu cei din jurul lor. Nu face parte din nici un partid politic. Acţionează şi gândeşte însă ca un liberal adevărat. Poate mai profund decât cel mai pesedist dintre liberalii pe care îi are Ponta în guvern: domnu’ Chiţoiu. Ăla cu burtă mare şi cu un pic de barbă care spune „Da”, înainte ca ginerele lui Ilie Sârbu să respire şi să mintă o ţară întreagă.
Cu Oaie, de câte ori am avut ocazia să vorbesc, sentimentul din partea autorului acestor rânduri a fost al celui care vine la o lecţie fără pix şi carneţel. Omul acesta ştie ce e pe pământ, cine sunt muritorii care se cred dumnezeii din puterea locală, pe unde au crescut şi ce ar vrea el ca ei să facă pentru comunitate…
Arăta acum vreo câteva săptămâni, cu năduf, spre modul cum firma care prestează servicii pentru reabilitarea canalizării din Slatina vrea calitate cu un lot de muncitori neplătiţi de vreo câteva luni de zile. Tot Oaie îi înţelege pe cei de sub Grădişte, de ce sunt pedepsiţi cu o rută absurdă şi ocolitoare prin lumea lor, de către un destin care oricum le e potrivnic.
Paradoxal, Oaie are încredere în Crin Antonescu, pe care-l vede un izbăvitor de naţiune, odată ce va ajunge la Cotroceni. Mai ştie că, şi are argumente pentru asta, e nevoie şi de stânga, că România nu-i pregătită să stea la masa bogaţilor Europei, chiar dacă vrem un scaun la masa cu pahare de cristal.
Ştiu doar că după tată se trage de undeva de la Prooroci, dar vă garantez, gena sa de român adevărat, care, după ce a văzut Occidentul, are de partea sa, mai mult ca niciodată, iubirea de popor.
Nici nu ştiu de ce scriu acum despre Oaie. Poate, ca o formă de protest faţă de o societate care, aici, pe plan local, nu a putut să producă decât cu îngăduinţa profesorului corector, nişte lideri de opinie care, dacă au schimbat ceva pe ici, pe acolo, nu au reformat sistemul din temelii, aşa cum se aştepta poporul, prea-îngăduitorul popor, în decembrie 1989. Atunci când, haideţi să credem cu toţii, nu o fi fost doar o lovitură de stat!
Ce ar fi, şi închei cu asta, ca pe fiecare stradă, în fiecare imobil cu domicilii colective, să fie pe undeva câte un Oaie?
Misto reclama