Acasă Cultură Lansarea volumului „Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu”, semnat de pilotul flotilei lui...

Lansarea volumului „Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu”, semnat de pilotul flotilei lui Ceauşescu

309

Nu am auzit prea multe despre el, dar din această toamnă spre iarnă vom mai auzi, prin cartea pe care a lasat-o miercuri, 27 decembrie a.c., în cadrul Bibliotecii Judeţene Olt. Comandorul Alexandru Popa, căci despre el este vorba, a spus povestea celei mai importante zile din istoria recentă: ultima zi din viaţa soţilor Ceauşescu, ziua de 25 decembrie 1989, când aceştia au fost transportaţi chiar de acesta la unitatea militară din Târgovişte.

Pilotul flotilei prezidenţiale, mai pe româneşte pilotul personal al preşedintelui Ceauşescu. Acesta povesteşte în volumul „Ultimul zbor cu soţii Ceauşescu” cum Ceauşescu striga lozinci pe care nu le-ar fi auzit nimeni de la el: „Trăiască România independentă”; şi un reproş matern din partea Elenei: „V-am crescut ca pe copiii noştri”, către soldaţii şi multe alte momente care nu au apărut deloc la televizor pentru că „se schimbau casetele”.
„Este pentru prima dată când mă aflu la Slatina, sunt onorat, dar şi copleşit de emoţie, pentru că este judeţul în care s-a născut Nicolae Ceauşescu, care, indiferent de ce s-a zis, a fost preşedintele României. Am fost pilot şi al flotilei prezidenţiale din 1980. Pe 25 decembrie 1989, am avut cea mai importantă misiune, am făcut parte din echipajul elicopterului care i-a transportat pe Stănculescu, Voican Voiculescu, Măgureanu, completul de judecată cu Gică Popa, opt paraşutişti şi plutonul de execuţie. Noi, piloţii, paraşutiştii, plutonul nu am ştiut pentru ce mergem. La acea vreme, oamenii nu ştiau nimic, pentru că «teroriştii» trăgeau, dar, după părerea mea, nu au existat. Ce am observat că tuturor din sala de judecată le-a părut rău”, a spus Alexandru Popa.

În carte se prezintă şi episodul fugii lui Ceauşescu, care voia să ajungă la Piteşti, însă, este lăsat la ocazie pe un drum. Se prezintă şi disperarea preşedintelui, care i-a sunat pe toţi secretarii de partid din ţară şi a fost refuzat de toţi, inclusiv de cel din Olt.
Alexandru Popa a citit un fragment din cartea sa, în care prezintă un scenariu propriu privind situaţia actuala a României:

„Cred că ar fi trebuit să li se adreseze (la proces): «Măi, Ceauşeştilor, noi vrem să introducem democraţia în România aşa cum auzit că este în ţările dezvoltate, dar nu o să ştim să o aplicăm pentru a face să-i fie mai bine poporului, fiindcă nu ne duce capul, nu ne pricepem. Ştim, încă, că vom face legi, ca din patru în patru ani să ne sfâşiem între noi ca să ajungem la putere şi ne vom lupta ca să ne îmbogăţim noi şi familiile noastre din moştenirea pe care aţi lăsat-o voi, fiindcă noi nu suntem în stare să producem nimic. În ultimii ani, voi aţi golit rafturile magazinelor, dar aţi umplut buzunarele oamenilor, dându-le de lucru şi salarii tuturor, noi o să umplem rafturile magazinelor cu mărfuti dăunătoare şi o să golim buzunarele oamenilor, dându-i afară din servicii şi micşorându-le veniturile. O să vindem şi o să distrugem ţara bucată cu bucată»”

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.