Acasă Actualitate Lontrans, pas important în dezvoltarea reţelei de staţii inteligente

Lontrans, pas important în dezvoltarea reţelei de staţii inteligente

301

Conducerea Loctrans anunţă că s-a făcut un pas important în proiectul comun al Primăriei și Consiliul Local al municipiului Slatina pentru dezvoltarea rețelei de staţii de transport public local inteligente și autonome.
A avut loc recepţia lucrărilor de amplasare a primei stații de încărcare rapidă, care se află la staţia ACH (fostul TCH). Acest lucru presupune că autobuzele se vor putea încărca wireless, fara a mai fi nevoie de acele cabluri de încărcare.


„Staţia ACH este prima locaţie în care am efectuat această recepție, iar, în perioada următoare vom continua și în celelalte zone ale orașului, cum ar fi staţia de la Gară.
În perioada de staţionare, autobuzele se vor putea încărca wireless și într-un timp mult mai rapid în comparație cu stațiile de încărcare din baza noastră. În acest mod, vom elimina posibilitatea de apariție a unor situaţii în care autobuzele noastre din teren să ajungă la limita autonomiei de funcționare și să rămână în pană de curent electric în timpul traseului. Este un pas important de dezvoltare a transportului public local, iar planurile de modernizare pe care le-am creionat alături de domnul primar Emil Moț sunt mari.
Lucrăm în interesul slătinenilor și facem tot posibilul pentru a le oferi o alternativă viabilă de deplasare, mai ales că flota noastră auto este aproape în totalitate electrică și nepoluantă”, spune Emil Popa, directorul Loctrans.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.