Acasă Actualitate Investim în Agricultură! Un proiect asumat. Adrian Chesnoiu și Marius Oprescu…

Investim în Agricultură! Un proiect asumat. Adrian Chesnoiu și Marius Oprescu…

84
         Instalat în fruntea Ministerului Agriculturii în 25 noiembrie 2021, deputatul de Olt, Adrian Chesnoiu schimbă conceptul prin care politicile publice în domeniul agrar se raportează la fermier. Măsuri imediate, planuri de lucru pe termen mediu, concepte pentru viitor, toate pentru a construi un angrenaj sustenabil, menit să dea României o cotă majoritară în domeniul alimentar, o siguranță cetățenilor, dar și o predictibilitate fermierilor.

O conferință de presă organizată vineri, 18 februarie la Slatina, alături de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a generat trecerea în revistă a schemelor de ajutor, a măsurilor luate, menite să susțină producția internă, să încurajeze consumul din resurse naționale, cât și să capitalizeze fermierul român, pentru ca acesta să facă față provocărilor concurențiale, climatice și nu numai…

Un prim apel făcut de ministrul Chesnoiu către toți președinții de consilii județene, prin care aceștia să preia modelul de succes denumit generic: „Piața producătorilor locali”, implementat în premieră națională anul trecut, la Slatina, atunci când piațeta din fața Consiliului Județean a găzduit, la sfârșit de săptămână, producători zonali, comercializându-și astfel produsele realizate în exploatațiile de resort.
Un calendar al ministrului, prin care ministerul de resort va susține dezvoltarea exploatațiilor privind cultivarea legumelor în spații protejate, introducerea altor programe noi, destinate strugurilor de masă, cartofilor…
În altă ordine de idei, Programul Rural Invest, un concept menit să susțină capitalizarea de debut a fermierilor aflați la început de drum, dar cărora un plan de afaceri sustenabil nu e de ajuns pentru a demara un proiect de succes…
De asemeni, ministrul Adrian Chesnoiu precizează că vor fi căutate soluții privind acordarea de subvenții pentru compensarea prețului la energie, atunci când aceasta este folosită în activități agricole…
În contextul unei secete pedologice pronunțate, a fost făcut și anunțul potrivit căruia anul acesta apa în sistemul național de irigații va fi introdusă mai devreme, începând cu 1 martie, în sprijinul celor care folosesc această utilitate în creșterea aportului de apă în culturile înființate în toamna anului trecut…
Conferința de presă de la Slatina a fost precedată de o întâlnire a ministrului Adrian Chesnoiu cu fermieri din Olt, o posibilitate a acestora din urmă de a-și expune situațiile concrete din activitatea de zi cu zi.
Ca o declarație de sinteză, în încheierea conferinței de presă, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a precizat că este un ministru al tuturor fermierilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.