Acasă Politic Ministrul pesedist al Transporturilor îi sfidează pe locuitorii Balşului. Anul acesta

Ministrul pesedist al Transporturilor îi sfidează pe locuitorii Balşului. Anul acesta

963

La sfârşitul lunii mai, senatorul Siminica Mirea a formulat o întrebare adresată ministrului Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, referitoare la lucrările la pasarelele pietonale supraterane ce trebuie amenajate în orasul Bals, județul Olt, care reprezentau o soluție temporară până la construirea unui drum expres sau centură ocolitoare.
Senatorul motiva situaţia din Balş prin faptul că „numeroase treceri pietonale blochează fluidizarea traficului și produc, în intervalele orare considerate de vârf, dimineața – între orele 7:00 și 9:00, și după-amiaza – între orele 16:00 și 19:00, poate chiar și peste aceste perioade, blocaje care formează șiruri de mașini pe distanțe de câțiva kilometri, atât spre Slatina, cât și spre Craiova. Avantajele sunt pentru toată lumea: conducătorii auto nu mai întârzie în deplasarea pe traseul respectiv, iar pietonii beneficiază de siguranță maximă în traversarea carosabilului pe DN65, în interiorul orașului Balș.Raportat la situația prezentată mai sus, vă adresez următoarea întrebare: cand vor fi demarate lucrarile la pasarelele pietonale supraterane ce trebuie amenajate în orasul Bals, judetul Olt, pe portiunea de drum DN 65 (DE574)?”

Răspunsul ministrului a sosit în perioada legală de 30 de zile, însă este unul plastic, motivat de faptul că au fost deja iniţiate demersurile procedurii de achiziţie publică privind Drumul Expres Craiova-Piteşti:
„Referitor la întrebarea dumneavoastră, formulată în şedinţa Senatului din data de 29.05.2017,
înregistrată la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul cu nr. 4766/MRP în data de 31 .05.2017, având ca subiect «lucrările la pasarelele pietonale supraterane ce trebuie amenajate în oraşul Balş, judeţul Olt, pe porţiunea de drum DN 65 (E 574)», vă comunicăm următoarele: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. nu are prevăzute în programul investiţional pentru anul 2017, construirea de pasarelele pietonale supraterane în oraşul Balş (DN 65), deoarece au fost iniţiate demersurile procedurii de achiziţie publică pentru serviciile de proiectare şi execuţie a lucrărilor la tronsoanele cele mai importante ale drumului expres Craiova-Piteşti, printre acestea aflându-se şi tronsonul care cuprinde zona de centură a municipiului Balş. Având în vedere cele de mai sus, CNAIR S.A. are prevăzut în programul investiţional, centura ocolitoare a municipiului Balş, activitatea îndreptându-se spre realizarea acestui important obiectiv. Vă mulţumim pentru interesul exprimat şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a răspunde prompt şi pozitiv solicitărilor dumneavoastră.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.