Acasă Politic Furtună la vârful ALDE. Mihai Niţă rămâne cu cel care nu pleacă

Furtună la vârful ALDE. Mihai Niţă rămâne cu cel care nu pleacă

439

La centru, în cinducerea ALDE, e luptă. O luptă a declaraţiilor. Călin Popescu Tăriceanu spune că relaţia cu copreşedintele Daniel Constantin „a funcţionat o bună perioadă, colegial a înregistrat o primă sincopă în mometul în care au fost alegerile parlamentare şi am am fost pur şi simplu şantajat de domnul Constantin în legătură cu anumiţi colegi care urmau să candideze pe listele de la parlamentare, cu care nu eram de acord în privinţa – nu a participării lor, ci poziţiile respective”. Este începutul disensiunilor în conducerea partidului.

Mihai Niţă, în calitatea sa de preşedinte al ALDE Olt îşi menţine, momentan, o poziţie imparţială faţă de acest scandal:
„Aşa cum au apărut, fiecare dintre ei, cum au avut posibilitatea, şi a spus ceea ce a crezut fiecare. Părerea mea este că pardidul ALDE va rămâne în continuare, nu aşa de mult afectat. Este păcat că o parte dinrte colegii noştri s-au supărat şi vor pleca. Repet, ALDE va rămâne pe scena politică un partid important”.

Deputatul Niţă crede în echipa ALDE şi că acest partid va face echipă cu cei care vor decide să nu părăsească barca democrat-liberalilor.
„La ultima conferinţă de presă am spus că voi rămâne la partidul ALDE şi vom face echipă cu cine rămâne la partid încercând să construim ce ne-am propus”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.