Acasă Politic Marian Vasile, la Congresul Mișcării Populare. Lângă Băsescu!

Marian Vasile, la Congresul Mișcării Populare. Lângă Băsescu!

36
 
Sâmbătă, 24 octombrie 2015, în București, la Sala Palatului, a avut loc Congresul Mișcării Populare. Proiect la care a aderat și Marian Vasile, încă de pe vremea când partidul era doar o fundație…
 
Delegația Oltului, prezentă la București, ca de fiecare dată, destul de numeroasă. Din ea au făcut parte, printre alții: președintele Mișcării Populare Olt – Marian Vasile, alți oameni politici care cred într-o a treia cale, alternativă la PSD și PNL: Marin Bobeș, Elena Ene, Victor Iacobescu, Claudiu Matei și… lista e lungă.
În prezidiul constituit la Sala Palatului s-au aflat, în echipa de încredere a lui Băsescu, Marian Vasile și Elena Ene, alături de ceilalți lideri de structure locale sau persoane din conducerea central a Mișcării Populare.
O sală arhiplină, discursuri emoționante, un Traian Băsescu întâmpinat cu ovații, din partea unor oameni care nu au venit la acel congres din obligație profesională, așa cum se întâmplă când astfel de manifestări sunt organizate de partid aflate la putere. Sunt oameni care și-au suportat drumul din toate părțile țării până în Capitală, cât și din afară. Oficial, ales liber, Traian Băsescu a devenit președintele Mișcării Populare, structură ce renunță la inițiala P de la Partid.
 
Traian Băsescu: „E păcat să plec cu experienţa acumulată fără să o dau unora care vin după mine!”
Discursul lui Traian Băsescu, rostit liber, fără cartonașe, așa cum se întâmplă la Iohannis, sau fără notițe pregătite atent de Vasile Dâncu, așa cum face Dragnea, e o lecție de ținut minte și de aplicat în consecință de cei care caută interesul național, așa cum ar trebui să fie el: fără girofar și fără motociclist antemergător… Iată principalele teme rostite de fostul președinte al României:
„Am avut multe ezitări. Am luat decizia să o fac, deşi nu mai am de experimentat nimic în politică. Nu sunt un om care să se lase îngropat de modestie. Niciodată nu am să accept ideea că în 10 ani de mandat nu s-a întâmplat nimic. S-au întâmplat multe lucruri…
Instituţiile statului român sunt departe de a fi la înălţimea poporului român. Este un deficit al celor 10 ani ai mandatului meu. E adevărat că nu e uşor. Ca om care a criticat tot timpul clasa politică, o spun cu toată sinceritatea:să continuăm modernizarea statului român!
(…) A venit timpul schimbării. Poate fi un paradox şi o explicaţie. E păcat să plec cu experienţa acumulată fără să o dau unora care vin după mine.
Am îngenuncheat sistemul, dar nu l-am înfrânt definitiv. Voi rămâne alături de un partid până când vechile structuri nu vor mai influenta viaţa socială şi politică. Nu întâmplător am fost suspendat de două ori. Nu am făcut niciodată compromisuri pe sub masă cu nimeni. A venit timpul să fim foarte mândri că suntem români. Trebuie să nu ne mai fie ruşine să vorbim de patriotism. (…) Nu suntem naţionalişti, nu suntem extremişti, suntem patrioţi.Prioritatea zero ţine de crearea de locuri de muncă.România pierde peste 7 miliarde de euro de la UE pentru că nu a avut capacitatea dministrativă la guvern şi agenţii de a a face proiecte credibile. Dezvoltarea infrastructurii de transporturi trebuie să devină o prioritate pentru creare de locuri de muncă şi modernizarea României.
O altă prioritate: educaţia.Au fost vreo 20 de legi a educaţiei. Nimeni nu a avut forţa să atingă probleme sensibile. Primul lucru care trebuie făcut e reforma curiculară. Să înveţe despre lucruri care le folosesc în viaţă şi le dau o şansă în viaţă. O altă prioritate e reabilitarea învăţămânrului universitar. E compromis de valul de doctorate. Doctoratul înseamnă să aduci la fiecare teză ceva nou. La noi se pare că mare parte din doctorate sunt plagiate.
O a treia prioritate e sănătatea.Sistemul de sănătate, 90%, este organizat ca în vremea lui Stalin. Am făcut din medici funcţionari publici. Sistemul îi creează doctorului condiţii să fie umilit. Am încercat să mergem pe asumarea răspunderii pentru o lege nouă. N-am reuşit pe o demagogie din ianuarie 2012, când s-a încercat punerea sub umbrela distrugerii SMURD a acestei legi. Vreau să cred că vom găsi aliaţi ca legea să ajungă în dezbaterea parlamentului.
(…) Cineva ne bagă în cap: vor veni să moară americanii pentru apărarea noastră.Vor veni, dar nu să moară singuri. Dacă o mare vecină ne-ar trimite omuleţi verzi, până se mobilizează aliaţii, trebuie să te aperi tu. Tancurile americane nu stau în România. Tehnica de luptă ar trebui să fie aici, la Armata Română. Ei nu pot fi aici din prima zi. Trebuie să fii capabil să rezişti, să fii capabil să îţi aperi teritoriul cel puţin 15 zile. Nu putem face lucrul ăsta astăzi.
Dacă parlamentele celor două ţări votează, unirea se va face. Responsabiltatea iniţierii acestui demers o are Bucureştiul.E în interesul României unirea cu Republica Moldova!Prima posibilitate este europeană, a doua a parlamentelor, a treia posibilitate este Putin, vine el şi rezolvă problema în Republica Moldova, aşa cum a făcut în Siria. Timpul acţiunii lui Putin nu e foarte îndepărtat. Putin nu e omul să rateze ocazia de a veni la frontiera NATO prin impunerea deciziei politice la Chişinău”.
 
Marian Vasile: „În toate trebuie să existe un început, iar începutul relansării județului Olt poate fi făcut prin Mișcarea Populară!”
Referitor la situația existentă în Mișcarea Populară după revenirea lui Traian Băsescu, la cald, după terminarea Congresului de sâmbătă, Marian Vasile a declarat Ziarului de Olt:
„Aveam nevoie de Traian Băsescu în partid, de o clarificare a domniei-sale, legată de apartenența la echipa noastră. Prin experiența acumulată, e nevoie de domnia-sa în viața politică românească, acolo unde atât PNL cât și PSD nu răspund așteptărilor de moment ale poporului român. Suntem un partid care se gospodărește singur, nealimentat de la bugetul de stat. La noi, oamenii vin pentru un ideal și nu pentru o funcție. România are nevoie de noi pentru a sparge blocada impusă de amatorismul devenit clientelism politic! La alegerile locale de la anul putem obține peste 20%. Candidații noștri sunt altfel: oameni care au de partea lor interesul public, așa cum funcționează acest principiu, neatins de cumetrii. Putem face schimbarea și la Olt. Am încredere în inteligența și maturitatea alegătorilor din acest județ! În toate trebuie să existe un început, iar începutul relansării județului Olt poate fi făcut prin Mișcarea Populară!”

1 COMENTARIU

  1. Felicitari Miscarea Populara Olt! Se vede ca sunteti o echipa determinata, serioasa si implicata.Este incurajator sa vezi ca exesta astfel de oameni, chiar si intr-un judet precum Oltul, care isi doresc cu adevarat sa schimbe ceva.

Lasă un răspuns la Cristian Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here