Acasă Politic Profilul unui candidat la preşedinţie: Cătălin Predoiu

Profilul unui candidat la preşedinţie: Cătălin Predoiu

151

Avocat timp de 18 ani14 ani cadru didactic universitar, ministru al Justiţiei în perioada 2008 – 2012, membru în cinci guverne succesive – cel mai longeviv ministru de resort, ministrul interimar al Afacerilor externe în perioada septembrie – decembrie 2009

Prim-ministru interimar februarie 2012, autor de lucrări de specialitate juridică, a fost premiat cu ”Premiul Academiei Române” și ”Premiul Uniunii Democrate a Juriștilor din România”, Cătălin Predoiu are un CV demn de un candidat pentru funcţia de preşedintel al României.

În calitatea sa de ministru al Justiţiei, Cătălim Predoiu a finalizat, promovat şi trecut prin Parlament cele patru noi coduri fundamentale pentru reforma justiției în România (Civil, Penal, Procedură civilă, Procedură penală). A pus în aplicare la 1.10.2010 Noul Cod Civil al României, care a înlocuit Codul Civil Cuza de la 1865. A elaborat, promovat, şi trecut prin Guvern Strategia Naţională Anticorupţie în 2012. Peste 60 de misiuni diplomatice externe. Peste 50 de întâlniri ministeriale bilaterale. Peste 15 Consilii europene pentru Justiţie şi Afaceri Interne. Ca ministru ministru interimar de Externe, Predoiu a obţinut acordul celor mai importanţi lideri europeni pentru formarea Grupului de Prietenie pentru Republica Moldova, grup alcătuit din state membre UE. Grupul a fost formalizat și oficializat în ianuarie 2010 la Bruxelles.

Cătălin Predoiu este un om echilibrat, rezistent, cooperant, deschis, bun negociator – a lucrat cu toate sistemele care compun statul (executiv, legislativ, justiție, securitate națională) și, ca independent cu toate partidele din parlament care s-au rotit în cele 5 guverne din care a făcut parte (PDL, PNL, PSD, UDMR, Minorităţi)
Integru, fără probleme de corupție, om al legii
Are o bună credibilitate externă, a lucrat pe o agendă internă și externă complicată
Căsătorit, 2 copii.

2 COMENTARII

  1. In sfarsit un om care nu are un trecut dubios. Un om care poate sa vorbeasca cu toti si nimeni sa ii reproseze ceva. Sper sa reusesti in ce ti-ai propus. Eu sigur te voi vota. Multa Bafta

  2. Un profesionist adevarat..un aparator al justitiei si al statului de drept nu cum se cred multi altii si defapt ei sunt corupti….Am convingerea ca o sa fie viitorul presedinte al Romanieim si sa ne scape in sfarsit de PSD si de saracie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here