Acasă Politic Jurăminte şi suspine. Puterea îşi pune şefii prefecturii, iar opoziţia vrea alianţe

Jurăminte şi suspine. Puterea îşi pune şefii prefecturii, iar opoziţia vrea alianţe

314

Ziua de vineri a fost una încărcată pentru oamenii puterii şi pentru cei ai opoziţiei de la Olt. Greii PSD-ului, vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea au fost prezenţi la Olt pentru a participa la ceremonia de investire în funcţie a prefectului, în persoana lui Silviu Neacşu, şi subprefectului, în persoana lui Emanuel Oproiu. În partea cealaltă, în sediul PDL, greii pedelişti au susţinut o conferinţă de presă şi şi-au prezentat euro-candidaţii. Printre jurăminte depuse de înalţii judeţului, în faţa înalţilor ţării şi suspinele după alianţe, totul a revenit la normal după consumarea acestor evenimente.

Silviu Neacşu şi Emanuel Oproiu, înscăunaţi de Dragnea şi Oprea
În încăpătoarea „Sală Video” a Prefecturii Judeţului Olt, vineri 12 aprilie a.c., a avut loc înscăunarea lui Silviu Neacşu, în funcţia de prefect de Olt, şi a lui Emanuel Oproiu, în funcţia de subprefect de Olt. La această ceremonie au fost prezenţi şi vice-premierii pesedişti Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea. Pe lângă aceştia, la eveniment au mai participat o parte din parlamentarii de Olt, primarul municipiului Slatina, Minel Prina, preşedintele Consiliului Judeţean, Paul Stănescu,  şi şefi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ. Silviu Neacşu şi-a început alocuţiunea cu mulţumiri la adresa Guvernului României pentru încrederea pe care i-au acordat-o şi a promis că va fi un prefect corect, echidistant, onest în ceea ce priveşte respectarea legii şi ordinii publice. Miercuri, 9 aprilie a.c, în cadrul şedinţei de guvern, premirul României, Victor Viorel Ponta, a şi ministrul de Interne, Gabriel Oprea, au semnat numirea noului prefect, iar apoi acest lucru a fost publicat în Monitorul Oficial al aceleiaşi zi.

 „Mulţumesc Guvernului României pentru încrederea acordată prin numirea mea ca prefect al judeţului Olt. Promit că voi fi un prefect corect, echidistant şi onest în ceea ce priveşte respectarea legii şi ordinii publice. Sunt convins că împreună cu angajaţii instituţiei prefectului, cu toţi şefii instituţiilor deconcentrate vom lua cele mai bune măsuri în administrarea şi gestionarea problemelor din acest judeţ”, a spus Silviu Necşu.

Emanuel Oproiu a spus că este o onoare pentru el să fie subprefect al judeţului Olt şi a ţinut să le mulţumească pentru încrederea acordată celor care au fost de acord ca el să ocupe această funcţi, premierul Victor Ponta şi ministrului de Interne, Gabriel Oprea. Acesta le-a mulţumit şi foştilor colegi progresişti, în special senatorului Ion Toma.
După ce a depus jurământul, noul subprefect a declarat următoarele: „Mă voi ghida în acţiunea mea după programul de guvernare al Guvernului Ponta şi, alături de domnul prefect, de echipa din prefectură, dar şi de instituţiile deconcentrate, vreau să demonstrăm cât de importantă poate fi instituţia Prefectului în a genera aşteptarea cetăţenilor judeţului Olt”.

Liviu Dragnea vrea peste 50% la europarlamentare, pentru PSD Olt
După depunerea jurământelor celor doi noi-investiţi în funtea prefecturii, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, condcerea PSD Olt şi parlamentarii PSD de Olt s-au întrunit în „Sala Europa” a Consiliului Judeţean, pentru a discuta despre alegerile europarlamentare.
Liviu Dragnea cred că este foarte posibil ca judeţul Olt să se claseze pe primul loc la alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 25 mai a.c. Acelaşi Dragnea a apreciat potenţialul politic şi organizaţional al PSD Olt şi credă că la asemenea nivel, rezultatul trebuie să fiu unul foarte bun: peste 50% la europarlamentare.
„E foarte posibil ca judeţul Olt să se claseze printre primele organizaţii PSD la nivel naţional, chiar pe primul loc, la aceste alegeri. Cred că acelaşi lucru se va întâmpla şi la alegerile prezidenţiale. Eu le doresc succes! La ce istoric are organizaţia Olt şi la ce potenţial organizaţional are, sigur va lua peste 50%”, a spus Dragnea.

Pe lângă acest subiect, vice-premierul Dragnea, care ocupă şi funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a mai vorbit şi despre Autostrada Craiova-Slatina-Piteşti, care asigură că va fi făcută până la termenul prezentat opiniei publice.
„Vestea bună este că judeţul Olt este prins în strategia de dezvoltare a acestei ţări şi în strategia regională şi în strategiile sectoriale de investiţii cu proiecte importante, care, încet, încet, sunt în diverse stadii de realuzare. Cum este autostrada Craiova-Slatina-Piteşti, care este prima mare investiţie ce se va realiza în judeţul Olt. Vor veni şi altele”, a declarat Liviu Dragnea.

Blaga, nostalgic după Alianţa Dreptate şi Adevăr
Aflat la Slatina, tot vineri 12 aprilie 2014, Vasile Blaga, preşedintele PDL, a spus în conferinţa de presă organizată în sediul PDL olt, la care au participat şi Thodor Stolojan, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu şi preşedintele PDL Olt, Siminica Mirea, că îşi doreşte să unifice partidele care formează dreapta, dar unul dintre visele sale majore e reprezentat de dorinţa de a reface Alianţa DA (Dreptate şi Adevăr), fără a da prea multe detalii. Până atunci, Vasile Blaga are două ţeluri importante: partidul să obţină un scor cât mai bun la europarlamentare şi ca PDL sau dreapta să dea preşedintele României.
,, Avem de departe cea mai credibilă listă de candidaţi. Lista e deschisă de Theodor Stolojean, e continuată de Monica Macovei, de Traian Ungureanu care e un european convins și, nu în ultimul rând, de Marian-Jean Marinescu, care a fost declarat cel mai bun raportor al Parlamentului European. Nu ne dorim doar un scor cât mai bun la alegerile de luna viitoare, ci şi ca reprezentantul dreptei să câştige funcţia de preşedinte.

Şi europarlamentarul şi candidatul pentru un nou mandat în Parlamentul Europei, Theodor Stolojan, a sfătuit oamenii din Olt să nu îşi consume votul pe independenţi şi pe candidaţi care fac parte din familii politice europene.
„Avem candidaţi independenţi, avem partide care susţin candidaţi, dar care nu sunt afiliate la nici un partid european. Eu doresc să spun că a irosi voturile pe candidaţi independenţi ţi pe candidaţi susţinuţi de partide care nu fac parte din partidele europene înseamnă voturi irosite pentru România. La fel cum au fost cei trei europarlamentari ai Partidului România mare, Vadim, Becali & Compania, inclusiv domnul Adrian Severin, expulzat din Partidul Socialist European, ei stau undeva la cucurigu în Parlamentul European fără a avea nici o influenţă în a susţine interesele cetăţenilor români ca cetăţeni europeni şi interesele României ca stat membru în Uniunea Europeană. În Parlamentul European nu există putere şi opoziţie, există grupuri politice ale deputaţilor care ţin de partidele care fac parte din partidele europene”, a spus Stolojan.

După conferinţa de presă, la Casa de Cultură a Tineretului a avut loc lansare a candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare de luna viitoare, la care au participat sute de pedelişti olteni. Mesajul de campanie al PDL va fi: ,,Europa în fiecare casă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here