Acasă Politic Marian Vasile şi-a depus candidatura la europarlamentare

Marian Vasile şi-a depus candidatura la europarlamentare

48

Primarul comunei Studina, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PMP, Marian Vasile, a declarat în cadrul conferinţei de joi, 27 februarie 2014, că şi-a depus candidatura şi speră un loc eligibil pe lista de la alegerile europarlamentare. Partidul Mişcarea Populară a crescut cât altele în mulţi ani şi acest lucru se vede prin acţiunile pe care le-au întreprins în ultima vreme. Alături de preşedintele PMP Olt, s-au mai aflat şi Marin Bobeş şi Marian Căruntu, preşedinte PMP Slatina.

Moment original de reculegere…
O tradiţie protocolară de mii de ani a reprezentat un moment original la începutul conferinţei PMP: cei trei lideri olteni ai partidului i-au rugat pe cei prezenţi să se ridice pentru un moment de reculegere în memoria răposatei Uniuni Social Liberale.
„Vreau să ţin un moment de reculegere pentru cea mai mare minciună, din 1989 şi până acum, pentru această alianţa USL, pentru proiectul în care românii au crezut. Mai ţinem un moment de reculegere şi pentru toate speranţele românilor care, în 2012, au votat. Românii să judece lucrurile mult mai corect şi când ajung la urna de vot, să voteze ceea ce cred cu adevărat că poate schimba ceva în România”, a spus Marian Vasile.

PMP face opoziţie cu adevărat
Preşedintele PMP, Marian Vasile, s-a arătat dezamăgit de guvernarea USL, dar şi de felul în care această uniune a condus instituţiile importante de la Olt.
„Eu am un slogan în viaţă foarte clar: «Fapte, nu vorbe!». Este foarte uşor să promiţi şi să nu faci nimic, foarte uşor să semeni ură şi minciună, dar există tot timpul efectul de bumerang şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi acum. Tot ceea ce au făcut sau mai bine spus ce nu au făcut se întoarce împotriva lor. Este cu adevărat nevoie de opoziţie în acest judeţ. Ştim că există un partid la nivel judeţean dar şi naţional care face opoziţie, adică face ceea ce trebuie să facă un partid, iar acest partid este Mişcarea Populară”, a mai spus Marian Vasile.

Miting de amploare la Bucureşti
În această perioadă, Partidul Mişcarea Poplară Olt, a demarat o campanie de strângere de semnături împotriva accizei la carburanţi, pe care aceştia o consideră un furt din partea guvernului. Pe 16 martie a.c., membrii formaţiunii politice vor organiza un miting în capitală, la care va fi prezentă şi o delegaţie numeroasă de la Olt, în frunte cu preşedintele organizaţiei judeţene a PMP, Marian Vasile.

2 COMENTARII

  1. Partidul Miscarea Populara demonstreaza ca si in judete precum Olt,unde multi spun ca este imposibil sa combati PSD-ul ,se poate face cu adevarat opozitie.Felicitari domnule Vasile pentru curajul cu care v-ati asumat responsabilitatea de a conduce un partid inca mic intr-un judet colorat in totalitate in rosu.Mult succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here