Gheorghe Buică a fost vicepreşedinte al CJ Olt din partea PDL, în echipă cu Jenel Copilău, şi director, pentru puţin timp, al Companiei de Apă Olt. Acesta a decis ca, în dimineaţa zilei de Sfântul Nicolae, să-şi pună capăt zilelor. S-a dus într-o anexă a casei din Slătioara, unde şi-a pus ştreangul în jurul gâtului. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost găsit de fiul său, care a alertat autorităţile competente. Ajuns la faţa locului, echipajul Ambulanţei nu a putut decât să declare decesul.
Gestul este greu de înțeles. Gheorghe Buică, un om care s-a retras la timp din viața publică, înțelegând că sistemul poate produce și victime colaterale. Financiar, profilul omului stabil. Atent la detalii, nimic din viața sa nu părea că e întâmplător…
- Vom reveni cu informaţii