Efectivele Serviciului Public Poliția Locală Slatina din subordinea Consiliului Local al municipiului Slatina a avut o activitate bogată în perioada 8-14 noiembrie 2016, ce a avut obiectiv principal asigurarea ordinii şi liniştii publice, combaterea fenomenului de cerşetorie, a comerţului stradal neautorizat, asigurarea unui climat de siguranţă civică precum şi menţinerea unui aspect civilizat al arterelor pietonale şi al pieţelor din municipiu. Pe lângă cele enumerate, poliţiştii locali au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.475 lei. Cele mai numeroase amenzi au fost aplicate ca urmare a încălcării prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – 24 amenzi, după cum urmează: staționare interzisă – 14, opriri neregulamentare – 8 sancțiuni, acces interzis – 2. Totodată, s-au aplicat și 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea socială prevăzute de Legea nr. 61/1991. De asemenea, au mai fost aplicate 4 sancțiuni pentru nerespectarea H.C.L. nr. 490/2014 referitoare la stabilirea de contravenţii şi aplicare sancţiuni pe raza municipiului Slatina (expunerea și comercializarea produselor în zona căilor de acces sau exercitarea activităților comerciale în zone publice, fără achitarea taxelor aferente).