Început de săptămână incendiar la Obârşia. Astfel, pompierii de la Garda Vișina au intervenit în comuna Obârșia, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință. Pentru a interveni s-a deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă. Pompierii au găsit în flăcări acoperișul casei și bunurile din două camere de locuit, cu posibilitate de extindere la încă o locuință, aflată în continuarea casei. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind distruse acoperișul casei, pe circa 50 mp, tavanul de la o bucătărie și bunurile din interior. Incendiul a izbucnit din cazta unei butelii care prezenta scăpări de gaz.