Astăzi are loc un nou termen în dosarul „Turceni – Rovinari”, în care Victor Ponta și Dan Şova, fost ministru al Transporturilor sunt judecaţi pentru fapte de corupţie. Victor Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), , complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor. Fapte pe care le-a săvârşit în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.
În rechizitoriu se arată că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul de avocatură al lui Dan Şova, senator de Olt, a obţinut suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activităţi efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat. Speţa este judecată în dosarul „Rovinari – Turceni”.