În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Dragii mei,
Surprins de reacția opiniei publice din ultimele zile, care culmea, a uitat că este „Sezonul moaștelor” și nu mai atacă Biserica deoarece se duc discuții aprinse legate de uciderea unui urs rătăcit prin Sibiu, m-am decis să vă scriu astăzi.
Povestea este simplă. Un urs s-a plimbat prin Sibiu, a fost urmărit mai ceva ca un criminal în serie, s-a cățărat pe case și a fost împușcat. Imediat, toți am sărit ca arși și am blamat autoritățile că au comis o crimă și responsabilii trebuie să plătească cu pușcăria. Facebook-ul este plin de mesaje în care „generația liberă” (liberă și proastă), blamează uciderea ursului, mulți pun poze de profil cu urși din desene animate, îi dedică poezii și mai ales cer dreptate.
Ursul respectiv putea să fie tranchilizant și dus în pădure unde trăia liniștit, își găsea o ursoaică „sexy”, după gusturile proprii, și avea o familie fericită cu mulți ursuleți. Până aici totul corect…
Aș vrea să schimbăm puțin povestea!
Vom pune nume ursului. Îi spunem Vlad. Vlad a avut neșansa să apară în momentul și în locul nepotrivit. El a încercat să stea liniștit, dar „autoritățile” nu i-au dat șansă la viață fericită și l-au omorât. Putea să aibă și el propria sa familie, dar cei care nu aveau niciun drept asupra sa luaseră decizia să fie ucis. Însă, nimeni nu vorbește despre cel care putea să fie Vlad.
Pe toată lumea interesează ursul. Nimeni nu scrie poezii despre zecile de copiii nevinovați care au avut neșansa să apară în momentul și locul nepotrivit și care sunt uciși prin avort. Generația liberă nu își pune poze de profil cu ei, nu cer dreptate pentru ei! Și atunci mă întreb eu și vă întreb pe voi: nu vi se pare ceva ciudat?
Ați văzut voi undeva că Dumnezeu acordă mai multă atenție creație Sale, ca omului? Omul este coroana întregii creații a lui Dumnezeu, nu ursul!
Nu mă înțelegeți greșit, condamn faptul că ursul a fost omorât pentru că putea să fie tranchilizat și dus în pădure, dar mai importanți mi se par copiii care nu primesc șansa la viață și sunt omorâți în pântece. De ei de ce nu s-au făcut reportaje? De ce nu s-au căutat cauze? De ce nu sunt vinovații pedepsiți?
Cât credeți că o să ne mai accepte Dumnezeu atât de îndărătnici? „O, neam necredincios și îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda?” – sunt cuvintele Mântuitorului care mi se par atât de clare acum! Mai important este ursul pentru noi ca Vlad…
În speranța că ați înțeles mesajul meu de astăzi, am să vă spun o povestioară despre ce putea să ajungă ursul din Sibiu.
„Un necredincios se plimba prin pădure minunându-se de frumusețile naturii:
« – Ce copaci impresionanți! Ce râuri cristaline! Ce animale frumoase!»
La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate. Când se întoarce vede un urs ca-n povești: imens, sănătos și cu poftă de mâncare. Îngrozit, necredinciosul o ia la fugă, dar nici gând ca ursul să îi piardă urma… La scurt timp, omul se împiedică și cade.
Ursul îl apucase deja de un picior așa că omul, paralizat de frică, strigă cu voce tare:
« – Doamneeee!!!»
În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheță în poziția în care se afla, pădurea rămase neclintită și o lumină se revărsa din cer. Omul, șocat, auzi o voce:
« – Mi-ai negat existența toată viața, le-ai explicat și altora că sunt un mit, ai pus toată creația Mea pe seama unei întâmplări cosmice… iar acum vrei să te salvez? Pot Eu să te consider credincios cu adevărat?»
Ateul se uită fix în lumină și răspunse:
« – Aș fi ipocrit să îți cer să mă consideri credincios, dar dacă ești Dumnezeu cu adevărat poate ai reuși într-un fel să devină ursul un bun creștin?»
« – Foarte bine!», răspunse vocea.
Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni. Ursul îl eliberă din ghearele sale, își împreună labele din față și spuse, cu pioșenie:
« – Doamne, binecuvântează aceste bucate. Amin!»”
PS.
Articol scris, cu dedicație, pentru Maria Juravle și eforturile sale de a proteja copiii nevinovați cărora autoritățile le curmă viața în pântece…
Prof. Drd.
Alin Bolboașă Șofaru
