Am ales ca printr-o scrisoare să îți mulțumesc pentru că ai fost lângă mine și m-ai ajutat să mă ridic.
Sunt bucuros că ai respectat cele două porunci date de Mântuitorul Hristos: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și din toată puterea ta”. Iar a doua este la fel ca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.
Îți amintești ce spune despre importanța acestor porunci? „În aceste două porunci se cuprind toată Legea și proorocii” (Matei XXII, 40). Și a mai spus: „Nu este altă poruncă mai mare decât acestea” (Marcu XII, 31).
Acum că ți-am adus câteva argumente pentru fapta ta bună îți sunt dator cu o explicație. Sunt om ca oricare altul și mă bucur sau sunt dezamăgit de faptele făcute de cei din jurul nostru.
Mândria aceasta a mea, unul din marile păcate care îmi răpesc din bucuria comuniunii cu Dumnezeu, mă face ca de multe ori să fiu extrem de incomod în toate locurile unde mă aflu și pentru cei care mă înconjoară. Toți oamenii care Îl poartă pe Dumnezeu în sufletul lor sunt incomozi. Dacă te întrebi „de ce?”, află că societatea ne vede din afara ei, habotnici și limitați la niște „reguli” ale lui Dumnezeu învechite și deloc actuale cu vremurile pe care le trăim.
Am găsit explicația chiar în vorbele Mântuitorului Hristos: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul; Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât; Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte”. ( Ioan XV, 17 – 19)
Sunt păcătos și sunt conștient de acest lucru dar vreau ca personal să îți mulțumesc și pentru faptul că tu mă accepți așa cum sunt și vezi în mine un om asemenea ție, vezi în mine pe aproapele tău.
Omul de astăzi se consideră superior aproapelui său deși oameni sunt amândoi. Astăzi culoarea pielii, religia, hainele, mașinile, casele, tot ce ne înconjoară din păcate ne și separă.
Mântuitorul a vorbit cu toți, a intrat și în casa păcătoșilor, a vorbit și cu fariseii, a predicat și în templu. Hristos ne-a arătat că toți suntem egali pentru Dumnezeu.
Omul de astăzi merge în Biserică și se roagă la Dumnezeu ca El să intervină printr-o forță supraomenească și să îl treacă în brațele Sale peste necazul care i-a inundat viața. Majoritatea cred că Dumnezeu nu intervine niciodată în mod direct dar se înșeală amarnic.
Ce te-a pornit pe tine ca să îmi întinzi mâna care m-a readus din genunchi în picioare? O voce lăuntrică… o voce care te-a făcut să spui „nu este totul pierdut, hai să încercăm împreună”. Acel glas din interiorul tău, auzit de toți oamenii, dar ignorat de majoritatea, este glasul lui Dumnezeu. Când Adam a fost izgonit din Rai, Chipul lui Dumnezeu din interiorul său nu a fost distrus în totalitate, relația cu Dumnezeu nu a fost ignorată în totalitate ci a fost doar alterată.
Rămâne la latitudinea omului dacă acceptă să lucreze pentru a reface Chipul lui Dumnezeu din interiorul său sau preferă o viață fără Dumnezeu. Rămâne la alegerea ta dacă accepți să auzi glasul lui Dumnezeu care te trimite să stai lângă aproapele tău sau îl ignori cu desăvârșire. Uite și pentru acest aspect îți mulțumesc, pentru că ai auzit glasul lui Dumnezeu și nu ai fost un ignorant la cuvintele Sale.
Sunt momente în viața unui om când un mesaj pe telefon cu textul: „Ce faci? Ești bine?”, valorează cât toate cadourile din lume. Sunt clipe petrecute lângă un om când are nevoie de un sprijin moral sau de un ajutor în rugăciune care valorează mai mult ca teancurile cu bani.
Omul de astăzi are tot ce își dorește, mai puțin pe aproapele său. Confortul casei noastre, tehnologia, egoismul, sunt doar câțiva factori care ne dau iluzia unei vieți pline de oameni pe care îi avem în jurul nostru. Dar, doar iluzia…
Rog pe Bunul Dumnezeu să îți răsplătească faptul că ai auzit glasul Său și ai fost lângă mine. Până la urmă… tu ești aproapele meu.
Cu mulțumiri sincere,
Alin
Prof. Teolog
Alin Bolboaşă Şofaru
