E neoficial, dar toată lumea acceptă. Senatorul Ion Toma și-a cam luat mâna de pe Organizația Județeană Olt a Partidului Mișcarea Populară. În lipsa sa, în plină vară, frământări și lupte interne. De la Teleorman, de parcă la Olt se terminase rezerva de cadre, a fost numit președinte Liviu Neagu.
Acesta și-a ales o echipă de secunzi formată din Jenel Copilău și Dumitru Niculescu. Primul, fost președinte al CJ Olt, al doilea, deputat în Parlamentul României. Marin Bobeș, fostul președinte al PMP înainte de fuziunera cu UNPR, e mai în spate. Liviu Neagu, pentru informarea electoratului din Olt, se identifică astfel: fost secretar-adjunct al Guvernului Ponta, fost ofițer SRI, apropiat, conform surselor media, și de Dan Diaconescu, și de Liviu Dragnea. Tot despre Neagu, presa mai scrie că a vândut dulapuri și rafturi Ministerului Comunicațiilor și rămâne în istorie ca omul despre care, înaintea numirii sale în Guvern, Ponta spunea că-l recomandă „vocea și talentul”. Aceeași voce și același talent, probabil, i-au luat ochii și lui Traian Băsescu.