Dragul meu înger păzitor…

…am ales să îţi trimit această scrisoare pentru a-mi arăta profundul regret privind atitudinea pe care am avut-o duminică… Deşi te-am simţit lângă mine sâmbătă seara când mi-am pregătit hainele pentru Biserică, ai fost lângă mine când m-am rugat şi mai ales m-ai păzit de visele rele, te-am dezamăgit crunt dimineaţă.
Îmi pare rău că mi-am găsit alte priorităţi duminică şi nu am ales să las totul la o parte şi să dau din timpul meu lui Dumnezeu. Am dormit atât de bine în patul meu confortabil încât am preferat să stau încă o oră după ce m-am trezit şi să butonez telefonul în loc să mă pregătesc de slujbă.
Ai observat cu câtă râvnă a lucrat lângă inima şi sufletul meu, colegul tău încornorat, făcând imposibil să mai aud glasul tău care mă îndemna să merg la Biserică?

A fost nevoie de o oră în care să îmi caut alte priorităţi decât cele după care trebuie să tânjească sufletul meu. A găsit colegul tău motive „bine întemeiate” cum ar fi ploaia de afară, frigul, confortul camerei mele, accesul la internet şi la tot ce oferă el încât nu am rezistat, spre ruşinea mea, tentaţiei de a îi da ascultare şi a alege, pentru moment să Îl mai amân pe Dumnezeu.
Te-am simţit cum ai încercat din răsputeri să lupţi cu ideea care cotropea tot mai mult din sufletul meu de a nu merge la Biserică, dar ca niciodată, mi s-a făcut foame în acea dimineaţă şi tare poftă aveam de ochiuri cu brânză şi roşii. Eu, cel care de obicei sar peste micul dejun am fost ispitit cu atât meticulozitate să pierd din timp pregătindu-mi masa, ascultând o melodie, făcând ordine prin cameră că am şi uitat de tine cum mă aşteptai pregătit lângă uşă să mergem împreună să ne rugăm.
Nu era târziu când am terminat toate cele şi te-am văzut bucurându-te când m-am apropiat de şifonier să îmi iau hainele. Deşi era 9:30 şi ştiam că Mântuitorul mă primeşte şi în ceasul al doisprezecelea, mi se părea atât de departe Biserica încât am ales să mai stau puţin în pat. Nu înţeleg acum ce a fost în capul meu de am luat această decizie că sigur Biserica nu venea mai aproape de mine şi nici camera mea nu mergea mai aproape de Biserică.
Bineînţeles că stând în pat am pus iar mâna pe telefon şi am reluat activitatea profund nefolositoare pe care am făcut-o dimineaţă, de a sta degeaba pe internet.

Abia când mi-am dat seama că este ceasul 10:30 am simţit un mare regret pentru ce am făcut, dar care a durat extrem de puţin având în vedere că al tău coleg m-a provocat să caut pe internet un film la care urma să mă uit când revin de la Biserică.
Am căutat filmul şi am crezut că pornind puţin din el cât mă încalţ nu este o problemă, fără să ştiu că a fost o nouă încercare pe care am picat-o cu brio şi am rămas captivat timp de alte două ore.
Am auzit la un moment dat un clopot în depărtare cum chema oamenii la Biserică, dar nu i-am dat importanţă şi mi-am continuat liniştit prioritatea pusă de altcineva asupra mea.
Nu încerc să găsesc un vinovat pentru atitudinea mea de Duminică şi nici scuze nu îţi pot aduce pentru că m-ai aşteptat răbdător la uşă sperând că o să Îl aleg pe Dumnezeu.
Dar, te rog frumos, iartă-mă şi reîntoarce-te la mine! Te-am văzut cum dezamăgit de mine, cu lacrimi în ochi ţi-ai luat zborul şi de atunci simt un gol în mine. Îl aud doar pe colegul tău încornorat în urechile mele iar pe tine, căutându-te însă, nu te mai găsesc. Ştiu că am greşit şi am pus altceva înaintea lui Dumnezeu, dar uite-mă că îţi spun din adâncul sufletului meu că îmi pare rău!

Am înţeles pe propria piele ce greu le este oamenilor să vină în Casa lui Dumnezeu. Sunt întâmpinaţi de priorităţi puse de diavol de fiecare dată când gândul lor tinde spre Hristos. De fiecare dată găsim altceva de făcut când trebuie să dăm din timpul nostru lui Dumnezeu.
Motivăm pe moment priorităţile, dar nu vedem imaginea de ansamblu. Cum pot eu acum să îi cer lui Dumnezeu ajutor când eu am ales altceva în locul lui Duminică? Aş fi un mare ipocrit să mai am tupeul de a merge înaintea Lui şi să Îl cer iertare pentru păcate şi sprijin.

Ştiu că acum citeşti aceste rânduri şi eşti bucuros că îmi recunosc păcatul. Am nevoie să te simt iar lângă sufletul meu cum îl protejezi de diavol spunându-mi că Dumnezeu mă iartă dacă nu o să mai repet greşeala de Duminică.
Vreau să îţi spun acum în încheiere că aştept în această dimineaţă mustrarea ta pe care o merit şi îţi promit că nu o să se mai întâmple.

Al tău om păcătos,
Alin

Mediaş,
13 iunie 2016

Prof. Teolog – Alin Bolboașă Șofaru