Acasă Actualitate Toma necredinciosul sau credinciosul Toma?

Toma necredinciosul sau credinciosul Toma?

646

Hristos a Înviat!

Sunt sigur că unii dintre dumneavoastră nu au răspuns salutului meu în gândurile lor sau dacă au făcut-o au rostit simple vorbe fără să şi creadă în ele…
Cu toţii ne-am obişnuit ca în aceste zile să salutăm cu „Hristos a Înviat!” şi să ni se răspundă cu „Adevărat a Înviat!” Impropriu spus „toţi”, deoarece din ce în ce mai puţini oameni o fac şi din păcate în fiecare dintre cei care salută astfel, sălaşluieşte un Toma.

Omul este o fiinţă raţională, ceea ce înseamnă că el trece totul prin filtrul minţii lui – sunt şi excepţii, cam multe în ultima perioadă, dar nu vreau să fiu răutăcios – vorbesc în general.
Sfântul Apostol Toma când află că Mântuitorul Hristos a înviat şi s-a arătat celorlalţi Apostoli, el lipsind de acolo, trece spusele lor prin filtrul raţiunii ceea ce ne atestă în mod logic că Apostolii au fost oameni ca noi, deci şi urmaşii lor, episcopii, preoţii, etc sunt tot oameni ca noi.
Este o acţiune normală să se îndoiască, deoarece Mântuitorul fusese răstignit şi împus cu suliţa atestând în faţa tuturor soldatul Longinus că Hristos este mort, apoi pus în mormânt şi cu o piatră imensă răsturnată în faţa lui ca să fie sigilat.
Există însă un mare DAR  la Toma,  deoarece când Mântuitorul îi confirmă lui că El este viu şi îi ia mâna aceea de om să pipăie locul unde au fost bătute piroanele şi locul unde suliţa a fost înfiptă, Apostolul cade în genunchi şi îi face cea mai frumoasă declaraţie de dragoste lui Hristos: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Din acel moment pentru mintea lui Toma nu mai există în faţa lui un Rabi, un învăţător, un profet, etc, în faţa lui este Domnul şi Dumnezeul.
Niciunul dintre Apostoli nu îi face o astfel de declaraţie Mântuitorului motiv pentru care deşi este certat pentru puţina sa credinţă Toma este iertat de Hristos.
Fraţilor Hristos a Înviat! Domnul şi Dumnezeul nostru mort a fost şi a înviat! Toţi cei care s-au crezut dumnezei zac acum sub un mormânt, la Mântuitorul Hristos mormântul zace sub un Domn şi Dumnezeu.

Am văzut oameni care au venit pur şi simplu să ia lumină cu o lumânare că aşa fac în fiecare an, în noaptea de Înviere, neştiind că ei sunt acolo martori să vadă pe Domnul şi Dumnezeul Hristos Mântuitorul Înviat.
Dacă într-adevăr am avea un Toma în noi ne-am îndoi vineri seara la prohod văzând cum Mântuitorul este pus în mormânt  dar am cădea în genunchi în noaptea de Înviere cu lumina în mână declarând cu toată dragostea şi puterea din adâncul inimii noastre că Hristos a înviat că el este Domn şi Dumnezeu.
Fiţi fiecare dintre dumneavoastră un Toma, lăsaţi pe Dumnezeu să vă ateste Învierea lui din morţi ca să cădem împreună cu faţa la pământ şi să credem cu adevărat că El a înviat ca un Domn şi Dumnezeu.

Eu sunt un Toma credincios că Hristos a înviat… voi? 

Prof. Teolog Alin Bolboaşă Şofaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.