Se aud bătăi de tobă. Se şterge praful de pe frunzele muşcatelor din sediul central, se plantează a nu ştiu câta oară butaşi de trandafir în rodul de 50 de centimetri pătraţi din prea-plinul dintre trepte, situat în faţa sediului central. Gospodinele de la nişte servicii publice sunt pe cale să ajungă căţărate pe sacări, în ampla acţiune de spălare, la propriu, a imaginii unui mastodont politic ce atrage, dar nu cucereşte sentimental pe nimeni.
Alegerile europarlamentare sunt pe aci, pe-aproape. Poate au trecut de şeful de staţie de la Cârcea. Mai au puţin şi vin la Slatina, acolo unde armata stângii, cu furnicuţe harnice, cu trâmtori, parcă mai mulţi decât altă dată, se pregăteşte de ofensivă împotriva duşmanilor de clasă de la PNL, Mişcarea Populară, PDL şi alţii, tocmai pentru a raporta conducerii superioare de partid şi de stat că la Olt totul e roşu…
Se anunţă o campanie zbuciumată. Un episod politic în care concentrarea pare să fie maximă. Doar ele (n.n. alegerile europarlamentare) reprezintă ultimul antrenament cu public pentru ce va fi la toamnă, atunci când regi şi nebuni deopotrivă vor vrea scaunul lui Băsescu. Însă, cu tol respectul pentru clasa muncitoare a stângii de la Olt, dintr-un unghi total opus celui curent, aceste alegeri chiar reprezintă o şansă istorică pentru partidul condus de Paul Stănescu. Pur şi simplu, nu te întâlneşti a doua oară cu o asemenea oportunitate.
Ce ar fi dacă la aceste alegeri naţiunea pesedistă de la Olt ar milita, de acasă, din faţa televizorului, pentru orice altceva decât pentru ambiţia de mărire a confirmatului doctor în drept, Victor Viorel Ponta? Motivele, ce să le mai ascundem după deget, sunt destule: de doi ani încoace, după eforturi uneori supraomeneşti, făcute până la limita legii, pentru a nu merge chiar mai departe cu explicaţiile, stânga olteană nu a primit de la centru decât nişte sfaturi, şi acelea date la general, din partea unora care au devenit dintr-o dată buricii atomici ai unei lumi pe care ei cred că au căştigat-o pentru eternitate. Nici un element de motivaţie nu se află în dreptul primarilor pesedişti care sunt pe cale să ia uliţele cu asalt pentru a raporta producţii fruntaşe la voturi, dar degeaba, pentru că nu va folosi nimănui, cu nimic.
Aşa că, s-audă ţara întreagă, că la Olt unii din echipă au înţeles să ia o pauză pentru a-i convinge pe domnii de la Bucureşti că uneori excesul de centralism nu-i cea mai potrivită măsură pentru a aşeza lucrurile în făgaşul normalităţii şi respectului faţă de grup, în ansamblul său.
Nu ştiu dacă cineva se gândeşte la aşa ceva, dar în urma unei asemenea decizii nimeni nu s-ar supăra, cu adevărat, pe fruntaşii stângii de la Olt. Ar fi ceea ce s-ar cuveni: o lecţie de luat aminte pentru un popor de stânga care atunci când este la putere păcătuieşte constant, uitând, dintr-o obişnuinţă greu de înţeles, să-şi respecte valorile fundamentale. Pe cei din teriotoriu care dau, prin munca lor, prin asumarea individuală, plus-valoare celor de la centru. Nu de alta, dar nu ştiu ce mă face să cred că la desemnarea membrilor noi din Cabinetul Ponta, petrecută acum vreo câteva săptămâni, cred că preşedinţii de organizaţii judeţene nu au fost chemaţi să fie întrebaţi dacă se cuvine un nume, vreo persoană, în fruntea bucatelor la nu ştiu care minister dintre cele vacantate după plecarea liberalilor spre pământul făgăduit al opoziţiei…
