S-a intrat în linie dreaptă în ceea ce privește darea în folosință a unei capacități de producție, construită de la zero, pe platforma de Răsărit a Slatinei. Într-un loc unde nu mai creșteau decât mărăcini răzleți, astăzi se montează, în hala de câteva sute de metri pătrați, utilaje de ultimă tehnologie, menite să proceseze cablaje fel de fel. Cei de la Prysmian vor pune pe piață una dintre cele mai moderne capacități din lume, într-un domeniu unde tehnologia nu are, niciodată, pauze de masă și nici concedii.
Într-un fel, pentru a da Cezarului ce este al lui, dintre fabricile existente în Slatina, la punctul de plecare al anului 1989, cenușăreasa, fosta fabrică de cabluri, subsidiară din rețeaua aluminiului produs pe strada Pitești și prelucrat, mai departe, pe strada Milcovului, e singura care a învins, cu adevărat, sistemul, și a reușit să se dezvolte în cadrul aceleiași structuri, într-un mod necrezut atunci de nimeni.
Într-o economie dominată de regres, să produci și să exporți produs prelucrat, nu e chiar la îndemâna oricui. Performanțele investitorilor de la Prysmian sunt incontestabile, iar reușita afacerii aparține unui întreg colectiv, în timp ce oportunitățile și piețele câștigate sunt certitudini ale unui mecanism industrial nepus la punct. Însă, dacă ar fi să găsim componenta umană, românească, a evoluției în timp a acestei firme, trebuie să ne oprim asupra omului Albina Dumitrescu, căci doamna în cauză a reușit să dea încredere partenerilor de afară, indiferent de unde au venit ei în decursul timpului, în capacitatea umană, în forța de producție și inteligența nativă a românului, capabil să înțeleagă din mers situațiile cele mai complicate și să se adapteze la concepții industriale, atunci văzute întâia oară.
E posibil ca în momentul când se va inaugura noua subsidiară a celor de la Prysmian din Slatina, la ieșire din oraș, spre Milcov, unde vor lucra cel puțin 400 de oameni, în discursurile lor, oficialii să vorbească despre parteneriate economice, despre tehnologie, piețe, oportunități și toate cele. Însă, fie de se va întâmpla atunci, sau va rămâne doar sub forma rândurilor de față, meritul omului de la Resurse Umane, al celui care le-a arătat investitorilor din afară că cea mai de preț comoară din fabrica de la Slatina, Albina Dumitrescu, nu trebuie scos din ecuația de succes a ceea ce reprezintă astăzi Prysmian Slatina! Un model economic, un reper industrial în care se regăsesc toate componentele unei afaceri de succes.
Iar, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă Prysmian și ce reușește această companie, să vorbim și în cifre: 19 mii de angajați, în 50 de țări, 89 de fabrici, lider mondial în industria de cabluri, sisteme electrice și de telecomunicații. Mai mult, dacă citiți aceste rânduri în format electronic, trebuie să știți că undeva există o conexiune, iar cablul respectiv este, aproape sigur, produs de PRYSMIAN GRUP!