Acasă Editorial Gigel. Ştirbu. O mare pierdere!

Gigel. Ştirbu. O mare pierdere!

1187

Oamenii din judeţul Olt numără deja în sens invers. Au mai rămas 81 zile până când electoratul oltean se va despărți, definitiv, de cel care, plecat la drum din poziția de discipol al lui Renică Diaconescu, în partidul socialist al lui Meleșcanu, a ajuns și pentru o scurtă perioadă ocupant al fotoliului pe care au stat înaintași precum Titu Maiorescu, Spiru Haret și alții din… tagma Brătienilor…
Gigel Știrbu își încheie apoteotica sa trecere prin lumea politică locală și națională, chiar dacă nu a fost niciodată votat direct de foștii săi vecini de scară de pe strada Mănăstirii, care-l știau ca un băiat cuminte, ce a avut să ajungă peste timp chiar finul domnului Bobeș. Exact pe vremea când Bălașa, cu soacra pe strada Strehareți, se sacrifica pentru popor, la școala de cadre militare, fondată în urmă cu ani de Vâlcov și Bălășescu. Ultimului, nu Bălașa i-a mirosit ciorapii aflați în picioarele purtătorului, pe bordul unei limuzine plecată să descopere apa caldă prin Țările Nordului.
Când se vor fi terminat cele 81 de zile, Știrbu, cu siguranță, așa cum numai oamenii de mari caractere fac, va demisiona din politică! Definitiv și irevocabil! Pentru că el, ca un bărbat adevărat, care n-a turnat pe nimeni, cu câteva mici excepții, își va depune mandatul de om public, în ziua în care va pierde președinția Consiliului Județean Olt, acolo unde, într-o zi ploioasă de 4 martie 2016, cu ocazia comemorării cutremurului din 1977, și-a anunțat candidatura. Numai el este în stare să facă așa ceva și să renunțe la statutul de privilegiat al poporului, înțelegând, corect, mesajul celor care în noiembrie 2015, după Colectiv, au cerut schimbarea actualei clase politice. Gestul său de bărbăție îl va entuziasma chiar și pe criticul său, Andrei Pleșu, care într-un gest necugetat i-a pus la îndoială, pe vremea USL-ului, capacitatea sa de izbăvitor al Culturii naționale. Oricum, Pleșu trebuie înțeles: e un apropiat doctrinar de Traian Băsescu, la rându-i o persoană mult prea mică pentru a putea fi comparată cu un Gigel așa de mare.
În urma retragerii sale, care va avea loc în seara zilei de 5 iunie, liberalii se vor declara izbăviți. Și fericiți deopotrivă. Simultan, vor avea ocazia să scape și de Marius Bălașa, un bun cunoscător al pescuitului de pe Râul Olt. Acolo unde nu a prins niciodată peștișorul de aur…
Pentru olteni, plecarea lui Gigel Știrbu va fi o pierdere, iar numărul celor care vor suspina va depăși numărul ultimelor estimări privind localnicele din Dobrun ce au asistat, de mult, la slujba de retragere a caterisitului plecat atunci pe drumul liberalismului, prin ograda socialistă a ApR-ului.
În sfârșit, după 5 iunie, poporul are ocazia să fie salvat. Mai puțin oltenii nerecunoscători care acum, la 15 martie, știu doar cine candidează la Consiliul Județean din partea PNL, dar nu știu pentru ce o face. Și iată că marea purificare poate fi dată și de simplul exercițiu al votului. Ca un om de cuvânt care știe și înțelege realitatea, bărbatul Gigel va demisiona pentru că așa fac, de fiecare dată, cei care pierd…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.