Acasă Administrație Alegeri locale – 5 iunie 2016. Orașele Oltului își caută primari

Alegeri locale – 5 iunie 2016. Orașele Oltului își caută primari

2683
 
 
Este oficial: în ședința de guvern din 10 februarie 2016, premierul Dacian Cioloș a stabilit deja detaliile tehnice ale organizării alegerilor locale ce vor avea loc pe 5 iunie anul curent. Practic, s-a pus în mișcare un mecanism instituțional, care să permită buna desfășurare a scrutinului la finalul căruia românii să-și decidă aleșii: primari, consilieri locali și consilieri județeni…
La Olt, perioada de precampanie e destul de intensă. Partidele politice își reglează mecanismele de funcționare, își caută candidați, pun la cale alianțe fel de fel. Într-o notă obiectivă, fără niciun fel de angajament punctual, Ziarul de Olt vă oferă o analiză detașată a ceea ce înseamnă starea actuală de fapt din arealul urban oltean. Acolo unde, de departe, confruntările vor fi spectaculoase, iar alegerea primarului va fi finalul unei dispute intense…
 
Slatina. Continuitate sau schimbare?
Până în prezent, în municipiul reședință de județ, în campania electorală sunt definite următoarele linii directoare. Din partea PSD, deja lansat, se află în cursă deputatul Emil Moț, a cărui prezentare oficială a avut loc la sfârșitul lui 2015.
Competitorul principal, din zona dreaptă, este profesorul Marius Bălașa, susținut de PNL, în jurul căruia au apărut deja foști candidați de până mai ieri: independentul Andrei Iordache și profesorul Victor Iacobescu, venit de la Mișcarea Populară.
Rămâne de văzut ce va face Gabriel Dima Buliteanu, un liberal care nu a învățat să facă compromisuri. O candidatură a sa ca independent, susținută și din interiorul PNL, dar și de slătinenii indeciși, aruncă ecuația electorală de la Slatina în aer. Pentru că, dacă nici în 2016 nu va fi vremea independenților, atunci când?
În conjunctura națională destul de frământată, nu se cunosc intențiile ministrului secretar de stat de la Educație, Emil Albotă. O persoană agreată, aproape necondiționat, reprezentant al UNPR.
Mai departe, la Slatina, e posibil să apară în cursă Marin Bobeș, președintele Mișcării Populare de la Olt, Cristian Bircea de la ALDE, dar și alte figuri care vor face… figurație.
Prima șansă, având în vedere simpatia slătinenilor față de PSD, o are, astăzi, Emil Moț. Chiar și așa, slătinenii nu vor investi cu peste 50% încrederea lor în niciun partid. Nici la primar, nici la Consiliul Local, nici la Consiliul Județean…
 
Caracal. Un primar în funcție luptă împotriva unei mașini de partid…
După despărțirea brutală de partidul în numele căruia a câștigat alegerile locale din 2012, primarul în funcție al urbei, Eduard Ciocăzanu, are de înfruntat fostul mecanism de partid, care l-a propulsat, cândva, și pe el. Căci, astăzi, din partea PSD, candidatul este anunțat și confirmat în persoana doctorului Radu Liviu, managerul Spitalului Municipal de acolo.
Având în vedere concentrarea polilor de putere între cei doi, Ciocăzanu – probabil de la UNPR, restul candidaților aproape că nu contează. Astăzi! Mai trebuie amintiți: Ioan Mocanu – fost viceprimar PSD, actualmente candidat liberal la primărie, Ion Dinoiu – fostul manager al fabricii de vagoane din localitate, afectat și el de microbul politicii locale, în veme de alegeri.
Altfel, caracalenii ar tinde, potrivit unor sondaje comentate și nevăzute, să voteze, majoritar, PSD. Însă cu specificația urbană a așezării e greu de crezut că voturile pentru Consiliul Local și Consiliul Județean vor merge, majoritar, la cineva anume…
 
Balș. Toată lumea așteaptă mutarea primarului în funcție
Aici, perioada de precampanie e o partidă de șah. Voluntar sau nu, primarul în funcție, Mădălin Teodosescu, nu refuză pe nimeni la discuții, dar nici nu avansează cu acestea. Deși e liberal, pețitorii săi sunt de la ALDE, PSD, partide care cred că-l pot atrage să candideze din partea lor. Aceste discuții au loc pe fondul în care, între edil și partidul matcă, există o criză conjugală de comunicare.
Chiar și așa, PSD, la Balș, caută, și e posibil ca această căutare să nu se termine niciodată: între inginerul Cătălin Matei, profesorul Mariana Gheorghe și chiar deputatul Virgil Delureanu. Chit că ultimul e rezident la Slatina.
Mai departe, un cuvânt de zis și o speculație pe traseu o poate face Marin Iordache de la TERMEX. Restul, cei care or să apară pe parcurs, vor face figurație electorală și doar atât. Voturile pentru consiliul local și consiliul județean se vor dispersa precum picătura de mercur lăsată să cadă liber pe o bucată de sticlă.
 
Drăgănești-Olt. Un scrutin cu sorți greu de anticipat
În mod normal, prima șansă la Drăgănești-Olt ar trebui să o aibă primarul în funție, Pantelie Rotaru de la PSD. Se bazează destul de mult pe faptul că e ginerele unui apropiat al lui Liviu Dragnea, președintele PSD, și chiar fin al acestuia. Însă, rudele sale votează în altă parte. Ca edil, se mișcă destul de bine pe ultima sută de metri, e receptiv și intervenient acolo unde a fost înjurat în primii trei ani de mandat: în zona infrastructurii. Însă, nici asfaltul nu votează! Abil, l-a hipnotizat pe viceprimarul localității, Marian Tudorică, candidat liberal, pe care-l lasă să creadă că a câștigat deja alegerile.
Pe turnantă, ca-n atletism, la probele de semifond, s-ar vede fostul primar al localității Sorin Ghiță, cel care, oficial, e indecis să candideze. Însă, dacă o va face, poate specula nemulțumirile acumulate în dreptul mandatului primarului în funcție, date de o situație generală a zonei unde nu se întâmplă nimic în sensul dezvoltării economice.
Nici la Consiliul Județean și nici la Consiliul Local nimeni nu poate spune cine câștigă. Practic, zarurile sunt în aer, iar drăgăneștenii n-au fost convinși în ultimii ani să susțină politic o cauză în detrimentul alteia…
 
Scornicești. Haos deplin, incertitudine pe linie
În orașul de pe Plapcea e ca la facerea universului: particule politice dezorganizate își caută locul în galaxia locală. Nimeni nu știe cu cine merge, dar toată lumea vrea la primărie. Pesediștii din localitate sunt la faza cuțitelor lungi și se omoară între ei căutând calea spre adevăr. Trașcă, Nedelea, Prioteasa. Trei nume de aspiranți pe partea stângă. Niciunul nu-și asumă să fie Omul. De o imagine bună și în creștere se bucură, totuși, primarul în funcție, unul dintre cei trei. E posibil, însă, ca alegerea finală să fie făcută la Slatina. Iar asta nu e de bine.
La liberali, gesturile poltice ale lui Ion Costel Moisescu sunt urmărite cu atenție. Fie va candida el, fie va susține pe cineva care să reușească victoria în alegeri, după modelul patentat al lui Cătălin Davidescu în 2012.
Pentru Cosniliul Local și Consiliul Județean, bătălia e în plan secund, dar se va merge umăr la umăr. Oricum, Scorniceștiul e un oraș liber. Iar libertatea de expresie e cel mai neprețuit dar al democrației. Poate află asta și Liviu Dragnea!
 
Corabia. Puține de zis, puține de făcut
Opoziția de la Corabia a fost inexistentă în ultimii patru ani. Doar gesturi firave, făcute de indecisa Ioana Gherghița, o liberală dintr-o gardă veche și frumoasă pe care a avut-o orașul în urmă cu ceva timp.
Pe fondul acestei situații de absență a opoziției, primarul în funcție, de la PSD, Iulică Oane, cu realizări în dreptul său – cea mai reprezentativă, punerea în funcțiune a rețelei de alimentare cu gaze naturale –, pornește cu prima șansă. Momentul său de cumpănă a fost, însă, în urmă cu câteva luni, atunci când, puțin a lipsit ca tocmai ai lui din PSD să-i tragă preșul sprijinului politic de sub picioare. Lucrurile s-au rezolvat la timp, iar această situație conflictuală nu a explodat în spațiul public și nu a produs consecințe în zona încrederii generale în echipa PSD de aici.
Avantaj major: la Corabia, cu Oane la primărie, Consiliul Local și Consiliul Județean pot primi încrederea majorității simple de peste 50% din partea locuitorilor urbei…
 
Potcoava. Un primar în funcție, ușor de bătut. Nu vrea nimeni asta!
Resursa de cadre a PSD-ului din Potcoava s-a împotmolit la poarta traseistului politic Manuel Enăchioaia, primarul în funcție care va fi candidatul PSD. Fără realizări notabile, chiar și acesta se minunează de cât de ușor se anunță meciul de la vară.
Cu un liberal precum Sorin Baboi, contracandidat, nu sunt probleme pentru Enăchioaia și ai lui. Poate doar dacă mai izbucnește un război cu membri comunității țigănești de aici. Ar fi de văzut o bătălie în care să reintre fostul primar al Potcoavei, Florin Mateiana, însă indecizia e partenera sa de viață în prezent. El nu-și asumă un proiect electoral, deși șansele sunt de partea sa. Fie are impusă o perioadă de așteptare mai lungă, fie, pur și simplu, evaluările de până acum nu-i dau cele mai bune soluții. Vorbește cu cei de la ALDE, de la UNPR, dar… vorbele nu înseamnă voturi.
Voturile la Consiliul Local și Consiliul Județean vor fi influențate, decisiv, de cel care va câștiga primăria. Altfel, Potcoava, o comună mai mare, cu pretenții de oraș, merită un primar care să și facă, măcar o mică parte din ceea ce promite în campanie!
 
Piatra-Olt. Înaintea alegerilor libere se știe numele primarului
Reconfirmarea lui Tudor Udrescu, candidatul PSD la funcția de primar e, pur și simplu, un pas firesc parcurs la sfârșitul scrutinului din 5 iunie. Piatra-Olt va vota, majoritar, cu Tudor Udrescu, primarul în funcție, chiar dacă opoziție la el face în prezent, și nu de neglijat, liberalul Dan Stana. Pe undeva, conștient și el că nu poate câștiga în urma alegerilor decât un post de conducere în cadrul regionalei CFR Craiova, acolo unde partidul l-a mai răsplătit cu diverse sinecuri în decursul timpului. Oricum, există opoziție și acest aspect îl determină pe liberal să acceadă la o diplomă de onoare, dar nu la primul loc al podiumului electoral din oraș.
În mod normal, PSD ar trebui să obțină aici majoritate și în Consiliul Local, și pentru Consiliul Județean. Dar… unde să fie atenți oamenii mai repede să voteze: la primar sau la… alte liste?

1 COMENTARIU

  1. La Draganesti de Olt nenea Pastilica Latraru nu mai pupa mai mult de 10 voturi. A stat 3 ani jumate sa frece menta in primarie si sa faca burta mare. Sa-l manance sobolanii ca si un mort facea treaba mai multa decat a facut lenesul asta. A avut rude si degeaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.