Țoapa-i la putere!

 

În noiembrie 2014, mămăliga a părut a exploda din nou. Românii din țară sau de aiurea au ieșit în număr mare la vot și au făcut ca noul președinte să fie un neamț (dând astfel o coadă de topor în capul PSD-ului, specializat în scosul „cozilor de topor în stradă” de pe vremea lui ‘nea Nelu Cotrocelu și a morților vii de la referendum, ăștia din urmă, ai lui Dragnea, ce-i drept), ce pornise în campanie, nu doar cu a doua șansă, ci de la mare distanță de favorit – Victoraș de la același PSD.

 

Cum Facebook-ul a jucat un rol de mobilizare, mulți au afirmat că avem de-a face cu maturizarea societății civile, poate și pentru că același Facebook a fost utilizat ca mijloc de comunicare, în primăvara arabă, dar și de mișcările de tip occupy.

Să avem un boom românesc al societății civile? Dar nici pe cea slătineană să nu o neglijăm, căci la aceleași alegeri Klaus transalpinul a înregistrat la Slatina 47% din sufragii, cu toată opoziția lui Vâlcov, Stănescu, oprescu și a găștilor de pulifrici pe care fiecare îi avea și îi are în subordine. În același context, marele PNL al lui Gigel & Co nu se vedea deloc în viața publică. De ce?

Ecourile entuziasmului general s-au stins de atunci, dar asistăm azi, cu surprindere, la o însuflețire a peisajului de mahala, ce plasează politichia slătineană într-o ingratitudine funciară a guvernanților față de guvernați.

Avem de a face cu aceeași tipologie a țoapei, țoapa fiind eternă și ubicuă. La noi, ea are o constituție aparte între exasperant și pitoresc, un amestec de candoare zoologică și nesimțire colocvială.

Țoapa de tip vechi nu avea încă mijloacele de care dispune țoapa de tip nou. Nu se simțea neapărat bine în localurile fine, nu conducea Jeep-uri năprasnice, nu avea smartphone ultimul răgnet. Acum, noile țoape au intrat în plină expansiune. Să ne înțelegem: „țoapa” la care mă refer nu este o categorie socială sau simptomul unei denivelări culturale, putând să fie identificată în toate straturile societății, dar mai ales în noua nomenclatură.

Nomenclatură care din patru în patru ani se regenerează, la Olt, ipochimenii fiind aceeași, sărind dintr-o barcă în alta, în periplul lor transpartinic, având ca și interes comun drenarea banului public și propășirea propriilor rude sau acoliți în funcțiile publice.

Halal, democrație într-un stat de drept ce devine din ce în ce „mai strâmb” pentru noi ceilalți.

 

Plimbându-mă pe o stradă principală (căci vreo două avem cu toate) din dulcele târg slătinean, am observat impenitent un aspect, în primă fază nedându-i importanță. Mi-am adus aminte de țepele ridicate de trei vașnici prieteni lui Marin Ionică, în fața CJ. În 2004 erau prieteni, Gigel, Darius și Gabriel, acum… Dumnezeu știe!

Vizavi, există cafeneaua lui nea Mitică Cocoș, unde alți doi prieteni de fapte, Andrei și Marius urzesc planuri de luptă politică în vitrină.

Un nou tip, probabil, de Mița Baston sau reverberația unor frustrări acumulate din copilărie, căci pe la Piatra-Olt nu existau vitrine unde să-ți etalezi egocentrismul.

Mai în față, pe partea dreaptă, în fostul sediu al Partidului Verde, păstorit de Doru Mitrache, stă atârnat în geam un manechinuit voleibalist, Marius Bălașa, care ține să ne reamintească faptul că, în sfârșit, candidează din partea marelui PNL și dacă deschidem bine ușa vom sta de vorbă cu viitorul primar. Pe deasupra, se afirmă a fi competent, integru și nu mai știu ce, omițând voit a ne spune despre parcursul și devenirea sa pe la PSD, PPDD, UNPR, după celebrul episod „bucătăreasa”, în urma căruia Vâlcov îl punea pe făraș, atât din PDL, cât și de la ISJ Olt. Dacă domnia-sa nu vrea să ne lămurească, poate o va face Bulă de la Colonești, complice-vinovat în aceeași dramoletă cu pupilul său Bălașa.

Dar, ce să vezi? Pe latura din spate a imobilului cu pricina se află și sediul Mișcării Populare al lui Marin Bobeș, în căutarea unei glorii de mult apuse.

Mergând mai departe, spre „Vacanța”, la un etaj superior, stă atârnat un vultur cu aripile frânte. Vulturul îi aparține UNPR-ului local al lui Toma și Albotă, bătut de ploi și vânt, odată cu prăbușirea în sondaje a interesului național.

Peste toți tronează uitându-se pe fereastra CJ, de la Cabinetul 1, candidatul vânător – Emil Moț, care, îmbătat de aburii victoriei, pare a-i lua în cătare, din postura de cert favorit la localele din iunie.

O adevărată pădure a spânzuraților, cu fantoșe, paiațe și alte arătări străine nouă, oamenilor normali, ce vrem un oraș normal, într-o țară ca afară.

Sonează electoratul întrunind vreo 206% din preferințe, dacă am contabiliza, toți urzesc intrigi de culise și mezalianțe, toți ne surâd atrăgător, ferindu-se în același timp să nu comită vreun delict de Le Majesté.

 

Totuși, de la înălțimea străzii și a vulgului, se distanțează Marius Bălașa, ce ne surâde șăgalnic din poster, dar nu crește în sondaje, spre furia membrilor de partid, acum validat fiind.

„- Gigele, probleme, mă?”

Un adevărat Red Light District, made in Slatina.

 

PS. „Mulți indivizi din societatea modernă sunt ca barcagii: trag la vâsle, dar stau cu spatele spre viitor” – Henri Coandă.