Acasă 7 zile Cronometrul de Serviciu

Cronometrul de Serviciu

587
P’asta o văd autorităţile? Salvarea de la Scorniceşti nu are medic
Se pare că ne pierdem în detalii şi uităm, de cele mai multe ori, lucrurile importante. Iar când nu facem nici una, nici alta, visăm cu ochii deschişi. La două autostrăzi, care să traverseze judeţul, la un port funcţional la Dunăre şi la un nivel de trai, care să depăşească standardele întâlnite în Ardeal, la Cluj sau la Timişoara. Până atunci, unele lucruri ţin de noi şi ar trebui, de urgenţă, puse la punct. Spre exemplu, Staţia de Salvare de la Scorniceşti nu are medic. S-a văzut ultima oară în cazul tragediei prin care a încetat din viaţă primarul de la Tătuleşti. Poate nu se mai putea face mare lucru, dar de ce să nu te agăţi şi de ultima şansă? De ce să nu crezi că un doctor este mai priceput decât o asistentă medicală? De la actuala conducere a Ambulanţei Olt speranţele sunt minime, poate o vedea ce am scris noi mai sus şi prefectul judeţului Olt, profesorul Silviu Neacşu. Altfel, rugaţi-vă ca rudele dumneavoastră, din nordul judeţului, dacă au nevoie vreodată de Ambulanţă, să nu fie ceva grav, care să necesite intervenţia unui medic. Riscul e prea mare…
 
Decât un scut antirachetă, nu era mai bun un scut antiincendiu?
Pompierii slătineni s-au deplasat, vineri, 8 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, în satul Bărcăneşti, comuna Vâlcele, pentru a se lupta cu flăcările care mistuiau casa unui bărbat în vârstă de 68 de ani. Militarii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. Conform prezentării situaţiei, „militarii au găsit în flăcări acoperişul casei şi bunurile din interior, cu posibilitate de propagare la o anexă a locuinţei şi la casa învecinată. Proprietarul locuinţei, în vârstă de 68 de ani, a suferit un atac de panică şi a fost transportat la UPU Slatina. Pompierii au reuşit lichidarea incendiului după aproximativ mai bine de o oră de intervenţie continuă. Au ars acoperişul casei pe circa 40 mp, două uşi, trei geamuri, obiecte de mobilier şi echipamente electronice şi electrocasnice. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului, stabilită în urma cercetării la faţa locului, este un scurtcircuit electric produs la cablul electric al unui frigider”. Oricum, o perioadă destul de încinsă în zona caselor oltene. Nu trec două zile şi ba arde o magazie, ba un acoperiş, ba o casă cu totul. Şi asta se întâmplă pe timp de pace, fără ca cineva să intervină brutal din afară…
 
Ce întâlnim în trafic. Trei morţi, un şofer fără permis, beat, pe deasupra!
Duminică, 10 ianuarie a.c., la ora 04.15, o persoană anunţa la 112 un accident rutier grav cu victime încarcerate şi un singur autoturism implicat pe raza comunei Curtişoara. M. Costinel (28 ani), din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, fără a deţine permis auto, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se. În urma acestui accident au rezultat decesele pasagerilor M. Adriana, de 21 ani, şi M. Viorel, de 21 ani, şi rănirea a altor trei pasageri în autoturism, Z. Loredana, de 22 ani, D. Liliana, de 22 ani, M. Remus, de 25 ani, toţi din aceeaşi localitate, transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, precum şi a tânărului care conducea autoturismul, care nu a necesitat internare. M. Costinel a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, şi i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, pe patul de spital, şi-a mai pierdut viaţa încă o pasageră aflată în maşina blestemată. Justiţia a făcut un prim pas, ferm şi decisiv: şoferul criminal a fost reţinut, ulterior arestat pentru 30 de zile. La final, n-ar trebui să primească o condamnare cu suspendare!
 
Puţin DNA la Primăria Potcoava, se poate?! Puţin, puţin de tot!
Primarul de la Potcoava vrea să fie băgat în seamă. Emanuel Enăchioaia, edilul ales în 2012 în fruntea comunei cu titlu de oraş, joacă tare. În acest sens, deszăpezirea din iarna 2015-2016 ar trebui să-i producă temperaturi ridicate celui în cauză… Deşi primăria condusă de el dispune de un necesar de utilaje bune de folosit în caz de ninsoare, pentru a degaja zonele rutiere de interes public, acesta a găsit de cuviinţă să promoveze un contract şi cu o firmă privată, care să desfăşoare, în completare sau în paralel (lucrurile nu sunt clare), aceeaşi activitate plătită din bani publici. Măsura asigurării unui contract suplimentar, ca una de rezervă, ţine de domeniul absurdului. Nicio autoritate publică locală din judeţul Olt nu a ales această formulă de lucru. Ori cu resurse proprii, ori cu privatul înainte. La Potcoava, lumea e altfel. Sau cel puţin aşa o vede Manu de la Primărie. O şti ceva despre ultimul sondaj de opinie, făcut aici, care nu-l mai dă câştigător şi omul vrea să cureţe tot? Cine ştie. Oricum, după alegerile din 2016, la Potcoava chiar e nevoie de curăţenie! Ar fi interesant de văzut cum ar explica complementaritatea resurselor de deszăpezire edilul, în faţa unor organe judiciare de anchetă! Căci, chiar este o dilemă aici…
 
Elena Ene, preşedintele tinerilor din Mişcarea Populară Olt, are site
Tânăra de perspectivă, Elena Ene, preşedinte al Organizaţiei de Tineret a Mişcării Populare Olt şi vicepreşedinte în cadrul Comitetului Executiv Naţional al Organizaţiei de Tineret al MP, are site, care se află încă în construcţie. Suntem întâmpinaţi cu urarea de bun-venit, dar şi cu un citat al acesteia. Prin rubrica „Despre” o putem descoperi pe Elena Ene, traiectoria, studiile şi funcţiile pe care aceasta le deţine în cadrul partidului condus de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi la Olt, până mai ieri, de Marian Vasile. La rubrica „Articole”, la loc de cinste se află un interviu pe care aceasta l-a acordat Ziarului de Olt, care merită citit. Fără alte cuvinte, vă lăsăm să descoperiţi noua pagină de internet a Elenei Ene: elenaene.ro. Acum, mai rămâne de văzut ce va face Elena Ene în MP, acolo unde, după retragerea lui Marian Vasile, e posibil orice. Poate găseşte domnul Bobeş un „tânăr“ de vreo 70 de ani, pe care să-l promoveze şef la Organizaţia de Tineret. Ca să deschidă partidul, să nu mai zică cineva că e… bolşevic.
 
La Spital. Pentru Elena Vişan va fi greu. Foarte greu!
Zvonuriele au confirmat… sexul candidatului la şefia Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Nu e nici Victoriţa Diaconescu, nu e nici Roxana Dumitrescu. E actualul director economic, Elena Vişan, singurul candidat la concursul ce va fi organizat luna aceasta. Pe care e imposibil să nu-l câştige. Greul va veni, pentru Vişan, ca manager al Spitalului, după titularizarea efectivă pe post. Va trebui să răspundă unui nivel de comunicare format de pe timpul lui Andrei Iordache. Iar, fără a fi un defect, Vişan nu are aptitudinile predecesorului. Şi cum la spital se întâmplă, ca într-o uzină cu foc continuu, în fiecare zi, evenimente fel de fel, trebuie să facă ceva şi în planul relaţiei interumane. În caz contrar, toate lucrurile bune şi intenţiile deopotrivă, vor fi anulate din start. E cam cum a fost la Cotroceni: după un Băsescu foarte volubil a venit un Iohannis care se remarcă prin inversul atitudinii sale. Iar poporul român, vorbăreţ din fire, parcă vrea şi comunicare. De multe ori, doar comunicare…
 
Percheziţii la Olt. Mărunţişuri. Mărunţişuri…
Luni, 11 ianuarie a.c., dimineaţa. Fără girofar şi fără tămbălău prea mare. Percheziţii la Olt, coordonate de structurile DIICOT de la Covasna şi Braşov. Vizate: persoane care fac cumpărături dese, plătitori cu suport electronic – carduri. Nişte suspiciuni rezonabile, că un suspect a coordonat o reţea de gospodari şi gospodine care au făcut piaţa prin Norvegia, Elveţia, Columbia, Argentina, Tailanda şi Coreea de Sud, utilizând dispozitive false pentru retrageri frauduloase de bani. Toată lumea strânsă şi expediată la Covasna. Nu la băi, ci la sediul DIICOT de acolo. Pentru audieri. Oricum, acţiunea forţelor de ordine a contat, dar a şi costat pe măsură. Important e că reţeaua a fost vizată, iar în urma percheziţiilor şi a probatoriului administrat e posibil ca ea să fie chiar destructurată…
 
Bălaşa şi-a deschis gogoşeria albastră. Inaugurarea: la o dată ulterioară
Deocamdată, e candidat din partea PNL, deşi ar trebui să-şi facă poze cu acest titlu pentru că îl poate pierde. Prietenii lui de la partid ştiu în favoarea cui. Până atunci, pe gangul mic de la „Vacanţa”, care duce la intrarea în blocul în care stau Andrei Iordache şi Daniel Bărbulescu, vecini de palier, Bălaşa a închiriat un spaţiu comercial. Iar ca să fie sigur că nu vinde nimic şi că nu-l întreabă nimeni de vorbă, s-a apucat să scrie pe pereţi cât este el de capabil, de competent şi alte patetisme luate din manualul de comunicare al celui care vrea să fie sigur că pierde alegerile din iunie. În mod normal, ar trebui să aibă şi un program de funcţionare, să specifice clar ce tipuri de gogoşi vinde şi de unde se aprovizionează cu rahat. Iar la inaugurare ar trebui să aducă şi nişte preoţi. Din ăia care vin cu produsul specific – coliva, de acasă de la ei. Şi toate trebuie să le facă repede, altfel s-ar putea ca la gogoşerie să vină altul. Mai liberal, mai cu şanse la… primărie.
 
Primul condamnat al anului: Marian Căpăţână. Lista rămâne deschisă
A fost de mic un om ambiţios. N-a vrut să-l depăşească nimeni. Aşa a început şi 2016. Justiţia de la Constanţa l-a condamnat pe Marian Căpăţână pe fondul cauzei celebre cu Bercea Mondialu şi Mircea Băsescu, la trei ani de închisoare cu executare. Cică, ar fi fost intermediar într-o mită de 250 de mii de euro, transmisă de la consăteanul său de Drăgăneşti-Olt, Anghel Sandu, către fratele preşedintelui României în funcţie, la data faptei. Toate au pornit de la o mare ţigăneală făcută de-ai lui Bercea Mondialu, pe tema banilor daţi, de pe urma cărora nu au primit serviciile respective de diminuare a pedepsei sau chiar de o eliberare înainte de termen. Bâlciul nu s-a terminat, urmează recursul la Curtea de Apel Constanţa. Acolo unde, de obicei, rar se dă achitare împotriva unei sentinţe de condamnare. În cel mai fericit caz, o trimitere spre rejudecare la fond. Dar, şi asta e greu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.