Acasă Actualitate Termen prelungit pentru înscrierea în programul de voluntariat „Salvator din Pasiune”

Termen prelungit pentru înscrierea în programul de voluntariat „Salvator din Pasiune”

17

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt vine cu vești bune pentru cei care doresc să devină voluntari în cadrul programului „Salvator din Pasiune”. Perioada de depunere a cererilor de înscriere a fost prelungită până la 7 martie 2025, ora 14:00.

Cei interesați își pot depune cererea fizic, la sediul ISU Olt din municipiul Slatina, sau electronic, prin e-mail la isuolt@isuolt.ro.

Cine poate deveni voluntar?
Pentru a putea participa la program, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
– Să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
– Să fie apte din punct de vedere medical;
– Să nu fi fost condamnate pentru infracțiuni comise cu intenție;
– Să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență.

Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere?
– Cererea de înscriere;
– Certificatul de cazier judiciar (pentru cei peste 18 ani);
– Copie după actul de identitate;
– Avizul psihologic;
– Adeverință medicală și acte de studii;
– Acordul părinților/tutorelui legal (pentru cei sub 18 ani).

Dosarele pot fi depuse până la 11 martie 2025, ora 16:00.

Programul „Salvator din Pasiune” oferă oportunitatea de a învăța tehnici de prim-ajutor, de a participa la intervenții și de a contribui activ la siguranța comunității. Dacă vrei să faci parte din echipa ISU Olt și să devii voluntar, grăbește-te să aplici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.