Acasă Eveniment IPJ Olt – activități de informare și conștientizare a deținătorilor de animale...

IPJ Olt – activități de informare și conștientizare a deținătorilor de animale din localitățile Corabia, Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea și Gârcov în contextul creșterii debitului fluviului Dunărea

31

IPJ Olt desfășoară în perioada 26 – 30 septembrie 2024 activități de informare și conștientizare a deținătorilor de animale din localitățile Corabia, Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea și Gârcov în contextul creșterii debitului fluviului Dunărea. Se impune adoptarea unor măsuri preventive menite să asigure protecția animalelor domestice și să contribuie la prevenirea apariției unor focare de boli comune între animale și oameni.

Deținătorii de animale au obligația legală de a asigura condiții minime de adăpostire și hrănire pentru animalele aflate în grija lor până la stabilizarea situației și de a solicita asistență veterinară de urgență în cazul apariției unor semne de boală.

„În perioada 26 – 30 septembrie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prin intermediul Biroului pentru Protecția Animalelor, desfășoară o serie de activități de informare și conștientizare a populației din localitățile Corabia, Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea și Gârcov. Scopul acestor acțiuni este responsabilizarea deținătorilor de animale cu privire la obligațiile legale pe care le au în ceea ce privește protejarea animalelor în contextul creșterii debitului fluviului Dunărea și a riscurilor asociate apariției unor potențiale viituri. Având în vedere prognoza hidrologică, care estimează o creștere a debitului fluviului Dunărea, se impune adoptarea unor măsuri preventive menite să asigure protecția animalelor domestice și să contribuie la prevenirea apariției unor focare de boli comune între animale și oameni. Deținătorii de animale au obligația legală de a asigura condiții minime de adăpostire și hrănire pentru animalele aflate în grija lor până la stabilizarea situației și de a solicita asistență veterinară de urgență în cazul apariției unor semne de boală. Pe lângă activitățile de informare destinate cetățenilor, Inspectoratul de Poliție Județean Olt va colabora cu unitățile administrativ-teritoriale pentru a asigura măsurile necesare în caz de calamitate, inclusiv asigurarea surselor de apă potabilă pentru animale, furnizarea minimului necesar de hrană și identificarea unor locații sigure pentru adăpostirea animalelor afectate. Adoptarea acestor măsuri este esențială pentru prevenirea dezvoltării bolilor zoonotice, bolile comune între animale și oameni, care pot apărea în urma expunerii la cadavrele animalelor afectate de viituri sau alte dezastre naturale. Prin asigurarea bunăstării animalelor, se contribuie și la protecția sănătății publice. Inspectoratul de Poliție Județean Olt recomandă tuturor deținătorilor de animale să acționeze preventiv și responsabil pentru a minimiza riscurile generate de condițiile hidrologice actuale și să colaboreze îndeaproape cu autoritățile locale și veterinare în vederea protecției animalelor”, transmite IPJ Olt.

Măsuri preventive pentru deținătorii de animale:
– Asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, astfel încât acestea să fie protejate în cazul unor creșteri ale nivelului apei, fără a fi supraaglomerate, și având o posibilitate de evacuare rapidă.
– Așezarea adăposturilor în zone mai înalte ale gospodăriilor, unde este posibil, pentru a reduce expunerea la riscurile de inundație.
– Limitarea mișcării animalelor prin metode sigure, precum folosirea lanțurilor sau priponului, cu sisteme de prindere rapidă, astfel încât animalele să poată fi eliberate în caz de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.