Luni, 23 septembrie 2024, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt, au efectuat un exercitiu specific pentru a stabili măsurile ce se impun în cazul în care va fi vorba de o intervenție reală, iar rezultatul acțiunii confirma deplina siguranță a persoanelor internate, aparținătorilor, cât și a celor care formează resursa umană internă.
„Pentru siguranță. Un exercițiu al pompierilor la Spitalul Județean de Urgență Slatina! Nu intrăm în panică! Luni, 23 septembrie 2024, colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt au desfășurat în incinta Spitalului Județean de Urgență Slatina, un exercițiu specific pentru a stabili măsurile ce se impun în cazul în care va fi vorba de o intervenție reală. Am pus la dispoziția colegilor de la ISU mijloacele necesare pentru ca, în caz real, ca și în timpul acestui exercițiu, să se răspundă prompt în caz de intervenție. Efectivele dislocate au avut acces nelimitat la utilitățile din incinta internă și externă, iar rezultatul acestei acțiuni confirmă, încă o dată, deplina siguranță în care se află persoanele internate, aparținătorii, cât și cei care formează resursa umană internă. Încă o dată, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, tratăm cu prioritate viața”, se arată în postarea de pe pagina a socializare a Spitalului Județean de Urgență Slatina.