Acasă Politic PNL Olt. Candidați pentru alegerile parlamentare

PNL Olt. Candidați pentru alegerile parlamentare

605

În cadrul conferinței de presă a Partidului Național Liberal de astăzi, 22 august 2024 susținută de președinte PNL Olt Gigel Știrbu, alături de Mario De Mezzo, primarul municipiului Slatina și președintele PNL Slatina, Marian Vasile, primarul comunei Studina și prim-vicepreședinte PNL Olt și Florin Tiutiu, primarul comunei Nicolae Titulescu și președintele ACoR, s-a discutat despre candidaturile pe listele parlamentare din județul Olt la Camera Deputaților și Senat.

„Florin Tiutiu, primarul comunei Nicolae Titulescu, va candida pe listele parlamentare în județul Olt, din partea PNL, la Camera Deputaților. Domnia sa susține proiectul liberal în județul Olt, un proiect care are sau care dorește să aibă ca finalitate câștigarea alegerilor locale în anul 2028. Suntem astăzi, aici, pentru a vă informa că aseară într-un format oficial al Biroului Politic Județean al Partidului Național Liberal, filiala Olt, colegii mei au votat în unanimitate candidatura domnului Florin Tiutiu pentru funcția de parlamentar pentru Camera Deputaților în județul Olt din partea Partidului Național Liberal. Urmează din punct de vedere procedural ca domnul Florin Tiutiu și, de fapt, lista Partidului Național Liberal să fie validată în structurile și forurile superioare de conducere ale Partidului Național Liberal, filiala Olt, respectiv comitetul Director Județean și Comitetul de Coordonare Județean. Acești pași procedurali vor avea loc în perioada imediat următoare, iar pasul final, lista va fi validată de către Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal în decurs de două, trei săptămâni”, este declarația președintelui PNL Olt, Gigel Știrbu.

În altă ordine de idei, dar în același context, Marian Vasile va fi prima opțiune a PNL Olt pentru Senatul României, iar deschiderea listei de la Camera Deputaților îl va avea în frunte pe deputatul Gigel Știrbu. Finalitatea listei va fi oferită în spațiu public în următoarele săptămâni.

Primarul ales al municipiului Slatina, Mario De Mezzo, anunță posibilitatea constituirii unei alianțe la nivel local pentru majoritatea în Consiliul Local cu cei de la AUR. Opțiunea PNL Slatina pentru un post de vice-primar este Valentin Mihalache (Iani). De Mezzo exclude total alianța cu PSD. Tot în plan administrativ, Mario De Mezzo spune că pentru prima data în 20 de ani, Primăria Slatina va face un inventar amănunțit al dotărilor din rețeaua școlară municipală. În nota deja specifică, Mario De Mezzo spune că va continua pe rețelele sociale dezvăluiri privind modul cum au fost cheltuiți banii publici în fosta administrație locală.

Prezent pentru prima oară în format liberal, primarul comunei Nicolae Titulescu, Florin Tiutiu, spune că „așa cum am mai spus și în trecut, nu a fost o decizie ușoară. Dar nu am luat-o singur, ci împreună cu locuitorii comunei mele. Ei m-au ales primar din partea PSD, prin urmare aveam nevoie de acordul lor pentru a candida acum din partea PNL. Iar pentru ei a contat omul, nu partidul…

…ca politician cu opțiuni de centru-dreapta, care de cele mai multe ori nu au fost privite cu ochi buni de colegii din PSD, mă regăsesc acum în poziția de a candida pentru o demnitate ce îmi va oferi posibilitatea de a promova politici publice care să stimuleze inițiativa privată, să apere valorile tradiționale și să le dea românilor încrederea că cei care îi reprezintă o fac în interesul cetățenilor și nu cu un interes abscons, personal sau de partid. Totodată, s-a stins și mitul candidatului autopropus promovat de PSD în toată această perioadă, întrucât ieri, în cadrul BPJ al PNL, a fost validată lista candidaților pentru alegerile parlamentare, confirmându-se candidatura mea pe poziția a doua pe lista candidaților pentru Camera Deputaților, propunere venită din partea conducerii PNL Olt. Prin urmare, încă o dată se confirmă faptul că cele spuse de mine anterior au fost reale și candidatura a venit la dorința PNL”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.