Acasă Actualitate Florin Tiutiu, primar la Nicolae Titulescu, candidat liberal la deputați

Florin Tiutiu, primar la Nicolae Titulescu, candidat liberal la deputați

748

Avem primul anunț privind candidatura la alegerile parlamentare din noiembrie. Anunțul nu vine pe filiera unui partid politic ci direct de la un candidat!
Pe stadionul din Nicolae Titulescu a avut loc o adunare populară inițiată de primarul comunei, Florin Tiutiu, cel care deși reales în iunie pentru un al șaselea mandat succesiv vrea un nou proiect politic. Discursul inedit în politica olteană rostit de Florin Tiutiu în fața comunității, în data de 11 august: „Bună ziua și bine ați venit, dragi locuitori ai comunei Nicolae Titulescu, la această adunare populară, adunare care este făcută la inițiativa primarului dumneavoastră și, deci, al prietenului dumneavoastră, care de peste 20 de ani a încheiat un parteneriat tacit pentru a duce mai departe destinele acestei localități frumoase, cu nume de rezonanță în județul Olt și în România, anume, Nicolae Titulescu.
Chiar vă mulțumesc din inimă că sunteți într-un număr atât de mare, cu cât suntem mai mulți azi, aici, cu atât va avea o mai mare greutate decizia ce se va lua la finalul acestei adunări.
De ce am venit azi aici? Am venit pentru că primarul dumneavoastră este pus în fața unei decizii foarte greu de luat de unul singur, și nu vă ascund faptul că de peste 35 de zile mă frământă acest gând, de a face sau de a nu face această mișcare politică de a candida în Parlamentul României pe listele unui partid mare, anume PNL, locul fiind unul destul de onorabil, și anume, locul doi.
Nu vă ascund faptul că, în primă fază, am crezut că este o simplă glumă, și cei din partea cărora a venit propunerea am zis că vor numai să vadă dacă mă tentează această funcție de deputat. Dar, de la zi de zi, lucrurile au avansat cât mai mult, eu fiind pus în fața unui fapt împlinit și de a lua o decizie în acest sens. Zbaterile mele au fost cum voi fi perceput eu, ca imagine publică când se va afla această propunere. În toată această perioadă am avut tot felul de discuții cu oameni, cu prieteni, pentru a mă sfătui în acest sens. Nu mare mi-a fost mirarea că majoritatea a spus să accept propunerea, că dacă lor le-ar fi fost făcută o propunere în acest sens, nu ar fi stat pe gânduri. Am avut mai multe rânduri de întâlniri cu conducerea la nivel de partid PSD a județului Olt. Întâlniri făcute la inițiativa mea pentru că am considerat că așa trebuie procedat în astfel de ipostaze. La un moment dat, chiar am vrut să renunț la acest gând, promițându-le că nu o sa fac acest pas deoarece familia nu a fost de acord, spunându-mi că am nevoie de liniște și, altfel, voi fi nevoit să intru într-o luptă politică. Ca să vedeți că, în continuare, cei de la PNL insistau să accept propunerea, iar PSD-ul a dat dovadă de infatuare și multă aroganță. Chiar au reușit să mă ambiționeze să intru în acestă luptă, prin anumite gesturi politice și afirmații făcute prin anumiți interpuși, afirmații care nu le fac cinste, jignitoare, și nu au înțeles un lucru, că Florin Tiutiu este un om de onoare și ține mult la imaginea sa. Imagine care s-a construit în timp și fără a face greșeli. Este adevărat că opoziția când a luat această decizie a făcut-o în urma unei analize și unor sondaje de imagine, cum sunt eu poziționat la nivelul județului Olt. Percepția se pare că este una favorabilă.
Dar, istoria ne-a demonstrat că un fiu al acestei localități, în perioada interbelică, Nicolae Titulescu, a candidat pe listele unui partid la nivelul județului nostru, și anume, Partidul Liberal Conservator, unde a și câștigat, dar cu surprindere, cele mai puține voturi le-a luat în circumscripția din satul său natal, asta fiind și una din supărările sale pe locuitorii din comună la acea dată.
Fapt ce a făcut ca eu să vin în fața dumneavoastră și să vă expun situația reală și să văd în același timp dacă am sau nu sprijinul pentru a face acest pas destul de important pentru mine și pentru dumneavoastră, pentru imaginea localității Nicolae Titulescu.
Ca un paradox, nu am mai avut un candidat în Parlamentul României de la Nicolae Titulescu și până în prezent. Dacă observați, eu am intrat în această competiție fără voie, împins de cele două partide, PNL și PSD, unul care m-a dorit foarte mult, și le mulțumesc pe această cale, iar celălalt pentru faptul că m-a ambiționat prin infatuare, indiferență și lipsă de respect pentru meritocrație față de oamenii merituoși și onești. Iar acum dumneavoastră intrați sau nu în această luptă politică, pentru mine, pentru imaginea localității noastre și pentru viitor. Un lucru este sigur, tot ce am făcut până acum, toate proiectele pe care le-am câștigat vor fi duse la bun sfârșit de mine și echipa de care am fost înconjurat de-a lungul timpului și să nu aveți nici cea mai mică temere că lucrurile nu vor evolua decât într-o direcție bună. Nu au făcut altceva decât să mă întinerească cu 20 de ani, mă simt, deci, ca la 40 de ani când am venit cu gânduri frumoase pentru a schimba fața localității, lucru ce s-a întâmplat, iar dacă azi decizia va fi una favorabilă o să încerc să-mi pun amprenta pentru a schimba într-un mod plăcut localitatea, zona, și de ce nu, județul Olt. Modelele mele în politică sunt Nicolae Titulescu al nostru, și în administrația publică, Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, amândoi cu valori liberale”.

Votat cu o majoritate confortabilă de cei prezenți duminică, 11 august, a precizat că acceptă oferta liberalilor olteni de a candida la Camera Deputaților pe locul doi, după președintele PNL Olt, Gigel Știrbu. Anunțul lui Tiutiu vine după mai bine de o lună de discuții purtate, atât cu PSD cât și cu PNL. În contextul preelectoral liberalii olteni mizează pe un loc de senator și două de deputați. Celelalte locuri rămase, două de senator și patru de deputați sunt țintite de ceilalți competitori politici de la Olt. Anunțul lui Tiutiu deschide neoficial precampania electorală de la Olt.

Florin Tiutiu este și președintele ACoR , filiala de la Olt!
În cazul în care va fi ales deputat, la Nicolae Titulescu vor fi organizate alegeri parțiale anticipate pentru funcția de primar, undeva spre primăvara lui 2025. În plan personal, Florin Tiutiu, de profesie economist, este unul dintre cei mai implicați oameni în afaceri din agricultură. Companiile administrate de membrii familiei generează venituri substanțiale, producând și importante impozite și taxe către bugetul local cât și către cel consolidat al statului.
Primul său mandat de primar a fost câștigat de la PC, ulterior a intrat în echipa PDL, pentru a ajunge la PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.