Andreea Florentina Cîrstea, absolventă a Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina, a ales UMF Craiova și s-a clasat pe primul loc, cu media 10!
„Cred că fiecare dintre noi a simțit măcar o dată în viață o puternică dorință de a face cel mai «bun bine».
Pot spune că în mod constant mă gândesc la acest «bine» pe care îl pot oferi. În timpul liceului am luat hotărârea să urmez medicina, în cadrul UMF Craiova. Pe parcursul pregătirii pentru admitere, simțeam că acesta este locul în care vreau să cresc, să studiez, să-mi formez noi perspective asupra viitorului meu, iar aceste dorințe m-au adus în acest punct, un «nou început».”
Felicitări, Andreea! Prof. univ. dr. Dan Gheonea, Rector UMF Craiova