Încă din primele ore ale zilei de 4 octombrie 2015, comuna Nicolae Titulescu din judeţul Olt s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare. De mare sărbătoare. A avut loc resfinţirea bisericii cu hramul „Sfântul Gheorghe“, iar slujba a început la ora 09.00. După ce proiectul de restaurare a bisericii s-a realizat cu succes, revenind la strălucirea de odinioară, primarul comunei ( în care îşi găsea liniştea marele diplomat Nicolae Titulescu), Gheorghe Florin Tiutiu, poate privi în urmă, dar şi înainte – spre viitor – cu mândrie ştiind că toate proiectele pe care le începe le duce la bun sfârşit. Renovarea bisericii este una dintre investiţiile prin care viaţa spirituală a locuitorilor este respectată. Biserica este o construcţie divină, cu elemente de arhitectură bisericească, iar frescele din interior, pictate parcă de îngeri.
Casa Domnului din comuna Nicolae Titulescu, renovată!
Din pisania bisericii aflăm că stabilimentul a fost construit între anii 1897-1902, de către o echipă de meşteri italieni. Din cauza unor seisme din anii 1937, 1938 şi 1940 biserica a avut de suferit la structura de rezistenţă. Chiar marele diplomat român, premier al României, Nicolae Titulescu a avut un aport considerabil, donând o sumă mare de bani. Din 2008, biserica a fost introdusă într-un proiect de restaurare-reabilitare, fiind schimbat acoperişul, vechi de decenii, exteriorul şi interiorul fiind renovate. Pe lângă acestea, s-a construit şi o clopotniţă, care conţine elemente din trei secole distincte: crucea datează din secolul XIX, clopotul datează din secolul XX, iar construcţia în sine din secolul XXI.
Serviciul religios pentru resfinţirea bisericii a fost efectuat de un sobor de peste 20 de preoţi, în frunte cu episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Sebastian. Biserica a fost târnosită atât la exterior, cât şi la interior, în cadrul unei slujbe speciale. După terminarea serviciului religios, preotul Ioan Ion a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor. Acesta este un rang onorific bisericesc, care se conferă preoţilor cu o activitate pastorală excepţională de către episcopul eparhiot. Preoţii care au un asemenea rang poartă ca semn distinctiv un brâu roşu şi o cruce pectorală, iar la serviciile religioase şi o bederniţă (o bucată de material brodată, în formă romboidală, purtată pe coapsa dreaptă).
„Am rânduit ca preacucernicul preot Ioan Ion, de la parohia Tituleşti, localitatea Nicolae Titulescu, să fie ridicat la rangul de iconom-stavrofor, cu drept de a purta brâu roşu şi cruce“, a spus episcopul Sebastian.
Invitaţi de seamă
La acest eveniment, unde rolul de amfitrion l-a avut primarul Gheorghe Florin Tiutiu – omul care sfinţeşte locul, bun gospodar şi respectat de comunitatea pe care o reprezintă cu mândrie , au fost prezente şi personalităţi marcante ale judeţului Olt: preşedintele Consiliului Judeţean – Paul Stănescu; prefectul judeţului Olt – Silviu Neacşu; deputaţii Virgil Delureanu şi Dan Ciocan; primarul comunei Studina – Marian Vasile; primarul comunei Izbiceni – Mircea Velica; ministrul secretar de stat în Ministerul Educaţiei Emil Albotă; directorul Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu” – Florian Cârstea; directorul Muzeului Judeţean Olt – Laurenţiu Guţică, şeful APM Olt – Dorel Şteomlega, directorul USAMV Slatina – Ion Bozgă. O prezenţă discretă, dar imposibil de nerecunoscut a fost Adrian Năstase, fost premier al României, preşedintele-fondator al Fundaţiei Europene Titulescu.
„Nu am făcut nimic altceva decât să ne aducem aminte de strămoşii noştri şi de ce ne-au lăsat ei ca moştenire. Ne-au lăsat cea mai frumoasă bijuterie a judeţului Olt. Eu îi zic «Regina frumuseţii»”, spunea primarul Tiutiu, vizibil emoţionat, dar plin de bucurie, despre evenimentul de resfinţire a bisericii comunei.
„Mulţumesc mult preasfinţitului episcop al Slatinei şi Romanaţilor pentru cuvintele frumoase, pentru tot ce a spus! Mulţumesc, domnule prim-ministru Adrian Năstase, preşedinte al Fundaţiei Europene Titulescu! Mulţumesc, domnule preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, Paul Stănescu! Mulţumesc, domnule prefect de Olt, Silviu Neacşu! Mulţumesc parlamentarilor, fiilor satului, locuitorilor acestei comume, întrucât, astăzi, am onoarea să fiu în mijlocul dumneavoastră, să fiu gazdă cu preotul Ioan Ion”, a continuat acesta.
Primarul comunei Nicolae Titulescu a primit din partea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor titlul de ctitor al acestui frumos lăcaş. Iar din partea lui Gheorghe Tiutiu, pentru implicarea de care au dat dovadă, toţi cei angrenaţi în proiectul restaurării au primit diplome de excelenţă şi tablouri în care erau imortalizate biserica sau casa memorială sau portretul diplomatului Nicolae Titulescu.
După-amiază, după orele 15:30, a fost programată cea de-a doua ediţie a sărbătorii locale „Fiii Satului”, cu un program artistic cu artişti consacraţi, ce a ţinut până când şi noaptea a dorit să meargă la culcare.