Pompierii olteni sunt pregătiți să acționeze în minivacanța prilejuită de Ziua Muncii și de Sărbătorile Pascale, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea ajutorului medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
„Recomandăm cetățenilor care aleg să meargă la grătar, în minivacanța de 1 Mai, să respecte următoarele măsuri preventive:
– faceţi focul pentru grătar doar în locurile special amenajate pentru picnic de către autorităţile locale;
– respectaţi instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;
– nu aprindeţi focul în pădure;
– păstraţi lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat vegetaţia uscată ce s-ar putea aprinde;
– sunt interzise accesul cu autovehicule personale pe drumurile forestiere şi aprinderea focului la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii;
– nu lăsaţi copiii să se joace cu focul!
Vă dorim o minivacanță frumoasă, lipsită de evenimente!”, transmite ISU Olt.