În societatea noastră modernă este destul de dificil să poți capta mereu atenția elevilor și, mai ales, să-i motivezi să învețe. Având la dispoziție atâtea surse de informare, dar, în special, atâtea tentații de divertisment, liceenii cu greu sunt convinși să facă pasiune pentru învățat. De aceea, un profesor dedicat meseriei, trebuie să găsească noi și noi metode de a-i atrage pe elevi să-i îndrăgească materia pe care o preda la clasă.
În contextul actual al învățământului romanesc, când obiectul Logică ocupă un loc important, m-am gândit să inițiez un concurs județean pe teme de Logică. Când spun că ocupă, în sfârșit, un loc important intre celelalte discipline, mă gândesc la elevii care vor susține examenul de bacalaureat la această materie, dar și la cei care optează pentru Școlile de poliție, Facultatea de Drept, SNSPA, și nu numai. Astfel, m-am gândit să inițiez un concurs pe teme de Logică, la nivelul claselor a IX-a, tocmai pentru a-i face pe elevi să îndrăgească această materie chiar în momentul când iau contact cu ea. Testele grilă ale concursului sunt concepute în așa manieră încât să cuprindă toate problemele esențiale ale cunoașterii Logicii.
Am crezut de cuviință că este oportun pentru elevii de clasa a 9-a să se obișnuiască cu astfel de competiții și să îndrăgească de la început acest obiect de studiu. Am mizat pe faptul că le voi capta atenția și nu m-am înșelat. Au răspuns cu entuziasm și entuziasmul lor m-a contaminat și pe mine și de aceea aștept cu nerăbdare rezultatele.
Astfel în 6 aprilie 2024, Asociaţia ,,Amicii Cunoaşteriiˮ în parteneriat cu Consiliul Judeţean Olt au organizat prima ediţie. Concursul judeţean ,,VIRTUAL LOGOS LOGOS AND EPISTEMEˮ își propune să dezvolte competențe de gândire logico-algoritmică și computațională, inclusiv capacități digitale la elevii de toate vârstele. Gândirea computațională (computational thinking) reprezintă un proces de rezolvare a unei probleme ce include o serie de caracteristici, precum capacitatea de a gândi algoritmic, ordonarea, conceptualizare, analiza datelor, descompunerea, reducerea, crearea de soluții pe baza unor reguli, recunoașterea unor șabloane, abstractizarea, generalizare, transformarea, înțelegerea conexiunilor intre informații, evaluarea, simularea și decizia. Acest mod de gândire, folosită cu mult timp în urmă, chiar înainte de apariția calculatoarelor este esențial în dezvoltarea aplicațiilor software și hardware fiind implicată și în procesul de rezolvare a problemelor dintr-o multitudine de domenii, precum matematică, științe ale naturii sau discipline umaniste.
Au participat 135 de elevi din județul Olt, de la Colegiul Naţional, ,,Radu Greceanuˮ, Colegiul Naţional, ,,Ion Minulescuˮ, Liceul Teoretic ,,Nicolae Titulescuˮ, Liceul Tehnologic ,,Petre S. Aurelianˮ din Slatina, Liceul Teoretic ,,Ioniţă Asanˮ Caracal, Liceul Teoretic ,,Alexandru Ioan Cuzaˮ din Corabia şi Liceul ,,Ştefan Diaconescuˮ din Potcoava.
Participanții au avut de rezolvat o probă de tip grilă din 30 de itemi, având la dispoziţie 40 minute. Evaluarea surselor se va realiza in timp real prin Forms.
Pentru proba susținută online, concurenții au avut obligația de a realiza doua filmări audio/video, fiecare dintre ele cuprinzând:
a) încăperea în care concurentul își desfășoară proba;
b) activitatea de pe calculator (captând imaginea de pe ecran pe toată durata probei; recomandam utilizarea software-ului OBS Studio). Concurenții au putut lucra atât sub sistemul de operare Windows, cât si sub sistemul de operare Linux.
Componenta tehnică a fost asigurată de catedra de informatică din școală, Alin Dumbrăvescu, Oprea Bianca, Violeta Bălan şi informaticianul Nistor Izabela.
,,Concursul judeţean «VIRTUAL LOGOS AND EPISTEME» a fost o experiență utilă pentru elevii participanţi. Sperăm că acțiunea va deveni o tradiție în fiecare primăvară și dorim ca elevii să participe la un astfel de concurs în număr cât mai mare. Precursorii logicii, vechi greci, prin vocea lui Parmenide se întrebau: cum este cu putință să gândim existentul sau non-existentul ? , pentru ca tot el să concluzioneze: ,,este acelaşi lucru a gândi şi a fi.ˮ Aristotel, părintele logicii considera că înăuntrul gândirii noastre există relații necesare care ne conduc inefabil la adevăr. Elevii trebuie convinși că fără logica nu există gândire sănătoasă, iar fără gândire, nu există oameniˮ a declarat Gheorghe Moise, coordonatorul concursului.
,,Consider că acest concurs urmărește verificarea competențelor esențiale în ceea ce privește logica, atât pentru elevii din clasele IX-XI, cât, mai ales, pentru cei de clasa a XII-a, care își doresc să susțină proba a treia a examenului de Bacalaureat la această materie sau care au logica printre probele de admitere la facultate.”
Este, fără doar și poate, o oportunitate de testare a cunoștințelor pentru elevii de liceu, fiind unul dintre puținele concursuri de acest gen. (Nicola Andreea – cls a XI-a A, CNRG)
,,Chiar dacă la începutul anului nu găseam logica din logică, acum sunt una dintre cei care au lăsat în inima lor un loc special pentru această materie. Logica este un joc al concentrării, al sucirii minții aș putea spune. Domnul profesor Moise Gheorghe ne-a predat astfel încât să ne folosim mintea, nu doar memoria pentru a învăța și a înțelege logica. Logica rămâne o amintire ce poate fi retrăită din nou și nou, care la un moment dat devine parte din noi.ˮ ( Irina Bratu – cls a IX-a C, CNRG)
,,Participarea la concursul de logică a fost o experiență remarcabilă, unde am avut oportunitatea de a testa și îmbunătăți abilitățile mele analitice și de rezolvare a problemelor. Atmosfera competitivă și provocările intense m-au motivat să gândesc rapid și să aplic strategii creative pentru a rezolva întrebările complexe. Fiecare problemă a necesitat concentrare și meticulozitate, iar fiecare soluție găsită a adus un sentiment de satisfacție și realizare. Interacțiunea cu ceilalți participanți și competiția strânsă au contribuit la atmosfera captivantă a evenimentului. În final, participarea la acest concurs de logică a fost o experiență educativă și provocatoare, care m-a încurajat să-mi dezvolt abilitățile și să aspir către excelență în domeniul logicii.ˮ (Popa Daniel Alin – cls IX E, CNRG)
,,Ca elev participant la concursul „Virtual Logos and Episteme „,vreau să-i mulțumesc domnului profesor Gheorghe Moise pentru că a avut această minunată inițiativă de a ne completa și, mai ales, de a ne sintetiza cunoștințele de Logică ,într-un mod inedit pentru noi. Pe lângă cunoștințele teoretice pe care le-am fixat, am învățat să ne stăpânim emoțiile, să avem acea dorință de emulație și de a învinge, ca apoi, cu satisfacție să împărtășim și altora experiența noastră. Am învățat totodată să ne bucuram de reușita personală, dar ,să știm și să pierdem cu demnitate, în caz de eșec. Eu, unul, abia aștept o altă confruntare de acest gen. Îmi place spiritul de competiție și, mai ales, modul încurajator în care suntem susținuți de domnul profesor. Am aflat cu bucurie că acest concurs pe teme teoretice va fi urmat de o acțiune practică de împădurire. O aștept cu nerăbdare pentru că sunt fan al muncii în echipă, fie ea și muncă fizică. (Sergiu Oprescu– cls IX E, CNRG)
,,Logica este una dintre materiile mele preferate , iar acest concurs este , în primul rând, un mod de evaluare a cunoștințelor , iar în al doilea rând este un mod de promovare cultural. Prin subiectele rezolvate am învățat și cât de multe obiective turistice există în județul nostru , acest fapt conferindu-i un strop de unicitate concursului , făcându-l memorabil.ˮ (Cârstea Mario– cls IX E, CNRG)
,,Participarea la concursul de logică a fost o experiență plăcută, organizarea a decurs bine, iar subiectele au fost încă un motiv pentru revizuirea și recapitularea programei de clasa a 9 a de logică, conținând o varietate de tipuri de subiecte ce stau la baza materiei primului an de liceu.ˮ (Octavian Alexandru Paraschiva– cls IX E, CNRG)
,,În societatea noastră modernă este destul de dificil să poți capta mereu atenția elevilor și, mai ales, să-i motivezi să învețe. Având la dispoziție atâtea surse de informare, dar, în special, atâtea tentații de divertisment, liceenii cu greu sunt convinși să facă pasiune pentru învățat. De aceea, un profesor dedicat meseriei, trebuie să găsească noi și noi metode de a-i atrage pe elevi să-i îndrăgească materia pe care o preda la clasă. Ca profesor de Logică, m-am gândit să inițiez un concurs pe teme de Logică, la nivelul claselor a IX-a, tocmai pentru a-i face pe elevi să îndrăgească această materie chiar în momentul când iau contact cu ea .Testele grilă ale concursului sunt concepute în așa manieră încât să cuprindă toate problemele esențiale ale cunoașterii Logicii. Elevii trebuie convinși că fără logica nu există gândire sănătoasă, iar fără gândire, nu există oameni. Concursul nostru se va desfășura sâmbătă ,6 aprilie, la ora 9.lncerc să nu le transmit și elevilor emoțiile pe care eu însumi le am. Sper că va fi o acțiune reușită și va deveni chiar o tradiție a claselor a IX-a ca în fiecare primăvară să participe la un astfel de concurs.ˮ